Ziua 2

Întuneric...

Nopțile sunt toate atât de lungi și reci când sufletul aleargă printre așteptări călcând pe cioburile unei povești mirosind a tristeți. Clipele cad precum petale uscate de flori purtând dor de primăvară și mângâiere de soare. Totul e suspendat între un ieri plumburiu și un mâine dezbrăcat de mirări. Aștept. Te.

Pașii îți cad peste liniștea dimineții. Poartă promisiuni sau poate amar, poartă o atingere ori poate un reproș, poartă un vis nou ori poate o realitate cu aripi frânte. Parfumul tău se împrăștie printre așternuturi și-ți simt pe umăr respirația caldă. Acum pot să dorm și să-mi împletesc șoapte în păr.

Privire...

Soarele a răsărit în ochii tai. A fost o clipă apoi s-a stins. A durut, dar în rana deschisă am semănat o speranță nouă, un paradis pentru doi. Cuvintele cad, vindecă, cresc și renasc. Zboară și se transformă în fluturi galbeni. Umplu aerul cu praf de stele și o constelație nouă se naște între coastele mele.
Știi de ce avem atât de puține haine în bagaje? Pentru că am îngrămădit în ele toate iubirile Lumii, toate săruturile ascunse sub raze de lună și sub cute de piele, toate cioburile de curcubee și toate lacrimile de fericire curse pe obrajii Universului. Din ele o să-ți construiesc minuni. Promit!