Mă...

Mă cauți printre stele, dar eu ascund în mine galaxii. Mă ghicești în parfumul moale al nopților transformate-n freamăt de iubiri desprinse de noi, dezlegate de trup, desenate pe așternuturile roșii. Mă vezi dansând în privirile lor însă dansul meu arde în tine, o flacără vie ce-o proiectezi apoi pe coapse necunoscute ce le-ai vrea ale mele. Mă atingi printre clipe, când întunericul se-amestecă în zări cu murmurul gol al unui suflet uitat și-al nimănui pe care soarta l-a condamnat la veșnice zboruri frânte. Mă îmbraci în delir și-n șoapte albastre de unde amestecate cu nisip și amintiri sărate legate de încheieturi. Mă strigi și plămânii ți se umplu de otrava golului meu. Mă iubești?



Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei iar printre unde ne-a ademenit Gelu

Comentarii

Postări populare

On Facebook