Noaptea inocenței

Din aripa Timpului un vis s-a desprins
Și-alunecă alb peste-al lumii abis
Bântuit de fantasme aducătoare de-orori,
Secerat de boală și dezbrăcat de culori.

E-abisul negru al răsăritului gri
Ce greu picură smoală peste câmpii
Și-îmbracă în durere inimi ce mor
Uitând sentimentul, uitând al lor zbor.

Cerul le plânge destinul pictat
Cu sânge și-amar, peste nori aruncat
Ars în infernul oarbei nepăsări,
Împrăștiat de vântul tăcutei uitări.

Îngerul alb, visul sacrificat,
Își îngroapă privirea în al lumii neant
Și seamănă dor peste tristul mormânt
Al iluziilor dispărute rând pe rând.

Întunericul spart piere ca un gând
Pe fața lui neagră stele jucând,
Pâlpâind a iubire, plouând praf de speranță
Presărând peste zări zâmbete calde și viață.

Mai multe nopți, mai multă inocență găsiți la Psi