Duzina de cuvinte - La un vis distanță

Continuare de aici
***

Nu răspunse niciun suflet oftatului său adânc, bucată ruptă dintr-un dor tainic ce-i curge prin vene ca o dulce otravă. Cine i-ar putea răspunde când dimineața o găsește mereu singură, cu sufletul prins în dans nebun de iele peste dealuri mângâiate de soare și inundate de șoapte frenetice. Gândurile-i plutesc în văzduh ca puful de păpădie ce-a primit dezlegare de la un Eol mitic căruia zorii i-au adus ofrande de nori albaștri și petale de flori parfumate.

Pe filele jurnalului, penița își croiește drumul de slovă dantelată țesută cu lacrimi ce țin locul cernelii. Fiecare cuvânt e-un strigăt și fiecare strigăt se sparge mut de albul foii ce miroase a tristețe și a clipe ce-au murit pe buzele și-n ochii ei. Trupul îi plutește; desprindere vagă de realitatea ce-o strânge ca un corset între zilele în care se pierde printre culorile imaginației și ale pânzei unui tablou neterminat și nopțile în care culege stele alături de un Hermes cu înfățișare de decurion și buze de poet ce-și scrie declarația de dragoste eternă pe aripi de fluturi și de îngeri. Noaptea trăiește visul atât de des pictat pe tavanul încăperii goale ce-i găzduiește bataile inimii și tremurul vocii sugrumate de singurătate și pustiu.

- Și-atât de mult aș vrea să fărâm distanța, să topesc lanțul ce-mi înnoadă libertatea, să alerg până la El și să mă înec în ochii ce nu i-am văzut nicicând.      

***

*Cuvintele lor: "Tibi", "Andra P", "Dordefemeie", "Carmen Pricop", "Vero", "Ratzone", "Cammely", "Vanessa", "Scorpio", "ZhaO", "Anowen", "Dictatura Justitiei", "Blind Love", "O fata", "ch3815h  sub bagheta magica a lui Psi*

Comentarii

Postări populare

On Facebook