16




Am sufletul strâmb... și pustiu, părăsit

de fiorii ce stinși stau sub pleoape,
sub ploaia amară și grea, de granit,
când visul meu plânge în noapte,
când pașii se-ntorc iar și iar în trecut,
sub coaste sfărâmate-n durere
și-n zilele gri, modelate din lut,
din lacrimi și praf stins de stele.

Port golul în mine și sub tâmplele reci
amintirea se scurge-n tăcere
legată de glezne, și-aș vrea să nu pleci,
mai stai doar o clipă în brațele mele,
zâmbește-mi din nou și spune-mi povești
ca-n serile îngropate de vreme,
când stăteai ore în șir numai să ne privești,
când târziu era încă devreme.


Comentarii

Postări populare

On Facebook