Tăceri printre cuvinte



Doamne, e-atâta tăcere în mine. Prelinsă pe geamuri, agățată de pereți, zbătându-mi-se pe podeaua rece a unui gând nerostit. Și-atâta tăcere cade din șoapte ca flori de tei scuturate pe o alee întunecată și pe banca singuratică pe care încă mai aștept.

Aștept pași moi și-un zâmbet purpuriu, o mână caldă și-o privire arsă de văpaia unui ultim vis. Aștept cuvintele ce mi le-ai sădit în suflet în ultima zi de vară pierdută pe plajă și purtată de vânt ca puful unei păpădii singuratice.
Aștept să-mi spui că am crescut frumos deși privirea mi-e fărâmițată de dorul ce zace sub piele. Aștept să-mi întinzi mâna și să-mi amintești zborul, tăcut și subțire ca al unei frunze ce moare târziu, când orice cânt a dispărut. Aștept să pictezi un gest naiv pe dosul palmei, peste cicatricea sufletului ars ce-mi amintește oră de oră că viața e o creatură stranie, ce-a mușcat cu nesaț copila ce ridica odată zmee în văzduh. Aștept să picuri soare peste întunericul zilelor mele și să-mi dai umărul tău pentru a-mi odihni dezamăgirile. Aștept să-mi scrii pe spate o poveste cu zâne și să-mi izbești de trup cuvinte colorate, fluturi ce zboară printre noi spre Paradis. Aștept...

În valurile oglinzii sufletul mi se reflectă. Sub ele o mare agitată, prea plină de amar își sparge tristețile de digul unei lumi îmbătate de iluzii. Și-n vâltoarea ei disting atât de clar Regretul... crucea ce-o port la fiecare pas, lacrima ce curge negru pe perna presărată cu coșmaruri, cuiul bătut atât de adânc în inima ce transformă fiecare pulsație într-un chin.
Și, Doamne, e-atâta tăcere în mine!


De ce taci, suflete?

Comentarii

Postări populare

On Facebook