Ploaia

Cad stele aprinse din nori
Pe brațe legănate de ploi;
Un gând se fărâmă de zidul uitării,
O lacrimă plânge la marginea mării.

Focul se stinge pierdut printre gene.
Tăcut zboară timpul purtându-mi alene
Un vis de purpură tivit pe-nserat
În lacrimi de sânge odată scăldat.


Lumea pustie ochiul și-a-nchis
Pierdut printre fantasme e al meu vis.
Zori negri și grei pe umeri i-au curs
Și-așteaptă sentința unui ultim apus.

Pe piatra rece, ascuns în cavou
Întoarce clepsidra și plouă mereu,
Înlănțuie timpul într-un ultim surâs,
Se stinge speranța unui vis ce s-a dus.



Alte picături de ploaie puteți găsi acasă la Psi


Comentarii

Postări populare

On Facebook