Femeie

Zâmbesc când soarele mă trezește dimineața și mâna ta caldă mi se plimbă pe spatele arcuit, în deplină tăcere, în felul tău unic și delicat aducând parcă cu respirația unui flaut. Sunt tristă când ploaia se lovește de geamurile mari iar locul tău este gol.. și te caut precum firele de praf din deșert își caută oaza.

Șoptesc cuvinte fermecate când sufletu-i prea plin de frumos, de surâs, ca o corabie purtând în ea comorile abisului. Țip când aripile îmi sunt smulse cu indiferență și visele se transformă în scrum.

Plutesc prin albastru, fără obiectiv sau destinație, când știu că speranțele mi se aștern, covor, în față; un dulce triumf. Calc apăsat când dorurile mă strâng și mă sufocă.

Scriu când am inima fărâme iar când răsar curcubee tac și le privesc, îmbătată de culoare. Dansez cu clipele și încerc să uit de timp. Adorm pe muzica unui vis ce mă poartă printre stele.

Uneori am totul. Alteori nu am nimic. Uneori sunt înger diafan. Alteori sunt demon plin de păcat. Uneori plâng... Se spune că plânsul unei femei nu a omorât pe nimeni. Poate doar pe bărbatul care l-a auzit.
Alteori râd. Tot timpul iubesc.

și... Totdeauna sunt femeie!

* Mai multe duzini, în table la Psi*