Dă-mi

Dă-mi poala ta

și lasă-mă să-mi culc acolo

visul spart

și tâmpla îndelung amenințată

de fantasme.

Dă-mi mâna ta 

și lasă-mă să-îngrop în ea

cadavrul ultimei speranțe

și tremurul mâinii mele

lăsată să cadă.

Dă-mi lacrimile tale,

otravă, să le beau

să nu mai simt,

să uit 

de ieri și mâine.

Dă-mi aripi

și-amintește-mi cum să zbor,

și cum să cred iar

în cuvinte mute,

multe.

Dă-mi dorurile 

ce le plângi în suflet

să-mi umplu inima de stele

și gândul de nopți

nesfârșite.

Dă-mi... dar nu mai ai ce...

tu nu mai ești aici.