Așteptând fericirea

Privea cu ochii goi spre cerul prea albastru
Simțea trupul pustiu și inima sihastru,
Bătrân încovoiat sub doruri și regrete
Ce n-a-învățat nicicând să stea și să aștepte.

Timpul, fluture orb, pierdut printre secunde
Agonizează pe podea și moare peste umbre.
Atât de gri și-atât de hâd, fantasme din morminte
Se-înalță astăzi în priviri, se-ascund printre cuvinte.

Glasul se-înnoadă în corzi și sugrumat de lacrimi
Strigă neputincios spre zări ce ard negru a patimi,
A cicatrici ce încă pulsează vii, deschise
A răni ce dor adânc, văpăi din nou aprinse.

Speranța cade rece și plouă peste vise
Se sparge de pereți, de versurile nescrise,
De-un mâine ce nu vine, de-un azi ce n-a trecut,
De-atâta suferință, de zborul acum frânt.

Și inima pulsează otrava întrebării
În venele ce ard sub focul așteptării,
Când fericirea plânge la colțuri, în tăcere,
Când îngerii-au plecat, când totul astăzi piere.

*Și ei așteaptă fericirea... în tabel la Psi*