Ploaia

Cad stele aprinse din nori

Pe brațe legănate de ploi;

Un gând se fărâmă de zidul uitării,

O lacrimă plânge la marginea mării.

Focul se stinge pierdut printre gene.

Tăcut zboară timpul purtându-mi alene

Un vis de purpură tivit pe-nserat

În lacrimi de sânge odată scăldat.

Lumea pustie ochiul și-a-nchis

Pierdut printre fantasme e al meu vis.

Zori negri și grei pe umeri i-au curs

Și-așteaptă sentința unui ultim apus.

Pe piatra rece, ascuns în cavou

Întoarce clepsidra și plouă mereu,

Înlănțuie timpul într-un ultim surâs,

Se stinge speranța unui vis ce s-a dus.

Alte picături de ploaie puteți găsi acasă la Psi