Poveste dragă

Toate începuturile poartă-n ele un sfârșit
chiar dacă ai crezut că-ți vor aduce nemurirea;
l-ai amânat, l-ai șters, l-ai ocolit,
dar umbra lui e-aproape să-ți înghită fericirea.
Îți suflă înghețat peste aripi de flutur'
și soarele ce-ți încălzea privirea îl apune,
căzând atât de greu ca smoala pe un nufăr,
dar ora sa nefastă nimeni nu-ți poate spune.
În suflet pune lacrimi, în gând înfige spini
și tot ce-a fost odată se surpă în ruine,
în loc de trandafiri azi cresc numai ciulini
căci nu e nicio mână durerea să-ți aline.
Secundele ce-au fost se sparg în amintiri
când mâine-i doar o palidă-amăgire
ce cade în torente peste nopți de iubiri
zdrobind, nepăsător, orice trăire.
Cuvintele-au tăcut, dar prevestesc dezastrul,
amarul ce va curge prin venele din noi
prea arse de săruturi ce-aveau martor doar astrul
zilelor petrecute dansând timid în doi.
Și-aș vrea să pot acum să îți opresc iar timpul,
și-aș vrea să pot din nori să îți culeg iar stele
să le agăț cu sfori mari și grele de zidul
ce-am construit cu grijă din visurile mele.
Și-aș vrea să pot cu mâna să ucid chiar dorul,
și-aș vrea să pot să șterg ce-a fost și ce n-a fost,
de dragul tău aș vrea să pot sa-învăț iar zborul
ce ne va duce iar, senin, la adăpost.
Și-aș vrea din cerul gri să nu mai cadă lacrimi,
și-aș vrea ca zâmbetul să nu-mi mai fie străveziu
lăsând să vadă-n spate doar frământări și patimi,
aș vrea să îmi șoptești că nu e „prea târziu”.

* Poveștile lor dragi le găsiți în tabel la Psi *