Gând obosit

Minuni se nasc în palmele clipei

dar suntem cam ocupați să le vedem

și trecem nepăsători la zbaterea aripei

dansând trist, cu uitarea în tandem.

Sub pleoape ruga și-a pierdut ecoul

iar muzica e doar un sunet fad și spart

ce-și picură cuvintele-n cavoul

adâncilor tăceri ce lumile despart.

Departe, zilele se prefac săptămâni

prea pline de-apăsări și de întristare,

în van cauți acum măruntele minuni

ce-atunci știai a descifra în fiece mirare.

Și fericirea primă-i doar alb fum

de vântul rece spulberat nedrept în zare

iar zâmbetul purtat odată ca parfum

pe-altcineva îmbie la visare.

Nici ticăitul ceasului, cândva ademenire,

nu îți mai pune aripi de cocor

și zborul spre înalt e-o vagă amintire,

un drum la fel de scurt ca un fior.

Ești obosit și trupul își dorește,

ascuns de ochii lumii să doarmă liniștit,

să se oprească doar din goana ce-o trăiește

și pentru o secundă să pară fericit.

Să vadă iar minunea cu ochi ce mulțumesc

unui Univers prea mare să-nțeleagă,

pentru fiece suflet îi spune „te trăiesc”,

pentru orice iubire ce inima-i dezleagă.

* Cuvintele lor: „Dor”, „Roxana”, „Carmen Pricop”, „Cristian”, „Scorpio”, „Dictatura Justiției”, ”Almanahe” sub bagheta magică a lui Psi *