Începuturi

joi, 31 mai 2012


Imagine personală participantă la concursul „Moștenirea”, categoria: Fotografie


Scrisoare

miercuri, 30 mai 2012

Tatălui meu... cu dragoste!

Mi-ai crescut sufletul de când era doar o fărâma de praf, de când era doar un licăr vag într-o lume de nori, un vis ce înflorea timid la capătul unui fir de gând. L-ai învelit în grija ta şi l-ai vegheat în întuneric. I-ai luminat paşii și ai picurat în el viață în culori luminoase și noi... Uneori i-ai frânt aripile, scurt... dureros... cu un singur cuvânt sau cu un gest ce s-a înfipt în trup ciopârțind iluzii și dezlănțuind furtuni în ochii mei de copil... dar el te-a iertat... 

Ai vrut să îl aperi de pumnalul ascuns în spatele unor îmbrăţişări calde pe care el îl confundase cu un zâmbet. Ai vrut să îl înveți că uneori cea mai puternică otravă se-ascunde în cel mai dulce nectar. Ai vrut să îi arăți că orice extaz se naște și moare pe buzele unei agonii. Ai vrut... Dar el era naiv! A crezut că tu eşti doar egoist şi nu te-a lăsat... S-a aruncat cu ochii închişi în braţe străine ce legănau minciuni și cântec de sirenă... iar îmbrăţişarea lor l-a rănit. L-a zgâriat adânc... şi-a plâns cu picături mari de sânge.

A rătăcit desculţ pe străzi pietruite cu cioburi. S-a ascuns printre ruine, cerșind un colț de cer senin. S-a târât printre amintirile sfâșiate și-a băut până la fund cupa dezamăgirii. A strigat durerea în toate cele patru zări și-atâta lume l-a privit cu nepăsare. Câțiva trecători i-au aruncat fărâme de dispreț. Le-a îngropat sub piele ca pe comori neprețuite și-avea să le poarte mult timp tatuate pe mâini, amintindu-i de-atunci... Cum s-ar fi putut întoarce la tine?! Era gol, umilit şi îndurerat. Cerul plângea deasupra lui când l-ai găsit... plin de noroi şi umed.

L-ai privit tăcut... sufletul tău a plâns mut pentru el. L-ai luat în braţe, i-ai curăţat rănile şi i le-ai pansat cu fâşii de speranţă. Ai cernut pe ele cuvinte nemairostite până atunci și-ai picurat balsam de mângâiere caldă. Le-ai văzut cum s-au transformat în cicatrici, cum florile au acoperit sufletu-mi pustiu. Ai alungat cu mâna ta norii și mi-ai desenat soarele pe un colț de inimă. L-ai văzut pregătit să zboare din nou, să viseze, să trăiască... şi nu l-ai oprit. Ai fost vântul care l-a ridicat în văzduh, ajutându-l să culeagă stele. 

Și nu îmi este teamă că vreodată voi cădea pentru ca acum știu că TU vei fi mereu acolo, gata să mă prinzi. Acum ştiu că oricât de departe sufletu-mi ar zbura tu îl aştepţi... acasă.

*Articol participant la concursul Moștenirea
2012, Categoria: Creații literare*




Suflet în culori

luni, 28 mai 2012

Ascunde-mi în suflet albastrul ce-l simți și lasă un gând să cadă,
Pete de roșu pe buze fierbinți și picuri de rouă să șadă.
Pictează cu galben o clipă-n amurg și alungă frigul din noi,
Aripi violet pe geamuri se frâng, iar zarea se-îneacă de ploi.
Pictează-mi pe pleoape priviri purpurii ascunse de nori și petale,
Pe aripi de gând alergăm, doi copii, vise-împletim scăldate-n culoare.
Aruncă cu verde pe stelele mari culese fugar peste noapte
Împrăștie-mi trupul în o mie de zări și-apoi dezmiardă-l cu șoapte.
Pe gene agață un fluture-oranj, lacrima rece să-mi șteargă,
Să fie tristețea un palid miraj, oglinda durerii să spargă.
Cu cretă desenează pe negrul asfalt un rasărit din mare,
Îngroapă întunericul în veșnic neant și poartă-mă apoi către soare. 
De-acolo de sus cu zâmbet trandafiriu să spargem clepsidra și Timpul,
Să-nchidem nisipul într-un scrin stacojiu și-apoi să trăim numai visul.
Uită-l pe ieri ce s-a spart în bucăți strivit de cuvântul-pumnal,
Ocnaș osândit de judecăți, captiv într-un trist abisal.
Tatuează adânc pe spatele-mi gol floarea unei iubiri de mai
Pe piele cascade să curgă-în rostogol, săruturi desprinse din Rai.
Acoperă-mi ochii ce strălucesc căprui cu dulci fărâmițe de tine,
Toarnă-mi în cupă nectar amărui și îngroapă-ți viața în mine.   


„La mulți ani nouă!”




 

Bunica

Mă-ntâmpină în prag cu soare în privire ținând inima în palme ca pe o cupă din care curge viață și dor. Îmi potolește astfel setea cu dulceață și-mi mângâie gândurile udate de ploi. Două lacrimi i se rostogolesc pe fața încă fină pe care Timpul a desenat doar câteva linii vagi. Știu că în ochii mei vede copilul pierdut pe străzi întortocheate și străine pe care soarta i l-a smuls din brațe prea devreme, într-o zi de mai cu parfum de liliac și moarte. Tace... și printre atâtea tăceri îi aud șoaptele sufletului murmurând indistinct rugăciuni și mulțumiri, toate  înălțate către Ceruri. În brațele ei mă simt acasă, mă simt din nou fetița naivă ce alerga pe o plajă plină de râsete  cu gleznele îmbrățișate de valuri line și albastre. 

Cuvinte se rostogolesc pe covorul galben și pe porțelanul ceștilor de cafea. Cad din tavan precum frunzele arămii de toamnă și se așează cuminte între noi. Dansează precum umbrele proiectate pe un perete gol și totuși atât de plin de viață. Zboară alături de pescăruși peste zări purtați de briza molatecă a unui alt apus la un capăt de lume în care poveștile ies pe alei fără mască și fără teama de a se disipa în Realitate.

Și ei îi pot spune orice gând, de mâna ei pot să plutesc cât de departe, în sufletul ei pot să topesc sufletul meu pentru ca știu că ea îi va crește speranțe și vise colorate, îi va veghea somnul și îi va transforma lacrima într-un zâmbet cu parfum de vară.

Și tot ce vreau este să fii!
Și tot ce vreau este să știi!
Mi-e dor!   

Alte bunici găsiți la Psi.

Invitație la viață (9)

duminică, 27 mai 2012
Destinul - carte nevăzută pe ale cărei file penița aleargă neîncetat scriind Povestea. Povestea lui ieri, azi și mâine, picurată cu lacrimi și suflete fărâmițate, înecată uneori în soare și iluzii, colorată cu vise și coșmaruri. Povestea ce ne învață să zburăm și apoi ne lasă să cădem într-un abis nesfârșit, cu viteza gândului și a luminii, la capătul căruia, cufundați în întuneric, ne regăsim pe noi: singuri, goi, fărâmați, plini de zgârieturi și cu aripile frânte. Și-am putea jura că nu vom mai zbura vreodată. Dar aceeași Poveste ne construiește speranțe din nimic și crește flori unde odată erau numai ruine. Și-alergăm iar, și zâmbim iar și zburăm iar către alte ceruri doar pentru a cădea din nou pe același caldarâm prăfuit, udat cu durerile plânse în singurătate. Și totul se repetă la nesfârșit până când, într-o zi, penița curmă povestea, se ridică de pe hârtie și începe o alta, țesută din aceleași zâmbete naive și lacrimi amare.


„Toți avem un destin, dar puțini alegem să îl urmăm”


Duzina de cuvinte - Libertate

sâmbătă, 26 mai 2012
Sub fereastra ei zilele curg în cascade, amestecate cu flori, vise și aripi moi de fluturi. Timpul îi desenează fin anii pe chipul alb, cu obrajii roșii de căpșună coaptă, cu zâmbetul cuminte și ochi negri-cărbune de căprioară. Sub gene ascunde doruri iar în vocea-i calmă se odihnesc toate enigmele Universului. Tinerețea îi joacă în privire cu energia unui căutător de aur într-un pârâu rece ce spală pietrele unui munte îndepărtat. Buzele purpurii îi închid cuvântul într-un dulce căuș pictat cu atâta grație și talent de mâna nevăzută a Creatorului.

Pe pânza albă desenează viața în culori calde: pajiștea verde cu iarba legănată de vânt și de parfum dulce de cireșe pârguite; cerul albastru cu valuri line, acoperișul gândurilor ei purtate de albul cast al unui nor de vată; florile de mai ce picură roșu și portocaliu cu petalele lor fine ca atingerea unei aripi de lebădă; lacul verzui ce poartă salbă de nuferi, cu fața zgâriată în treacăt de ramurile unei sălcii ce plânge mut apusul de ieri; un cal negru respirând cu nesaț libertate - fantasma ce-i bântuie nopțile și îi otrăvește cupa destinului.

- Voi putea fi liberă vreodată?! oftă dureros în fața tabloului, lăsând pensula să îi cadă din mână pe lemnul lăcuit al podelei.   

*** 

*Cuvintele lor: "Tibi", "Carmen Pricop", "Vero",  "Dordefemeie", "Dictatura Justitiei", "Scorpio", "ch3815h", "Blind Love", "altcersenin", "Cammely" sub bagheta magica a lui Psi*

Minciuna și păcatul meu

joi, 24 mai 2012
Cuvintele... le căutăm printre tăceri când noaptea cade rece din văzduhuri. Le ascundem în priviri când cu buze pecetluite am vrea să ne strigăm durerea. Le facem scut și sabie când sufletul sângerează pe altarul trupului obosit de prea multele bătălii purtate. Le picurăm ca mângâiere în inimi prea des spălate de lacrimi și îngropate de tristeți. Le transformăm în promisiuni și construim castele de nisip peste care cernem apoi uitare și regret. Le punem aripi și le purtăm deasupra norilor pentru a le fărâma apoi de asfaltul unei realități pătate de gri. 

Cuvintele mele au mințit de-atâtea ori. Au numit nectar otrava nopții, au semănat speranță când pământul arid se crăpase sub tălpi, au desenat răsărituri acolo unde ultimele raze de soare s-au ascuns pentru-a muri, au crescut flori peste câmpuri de spini, au mângâiat deși sângele curgea încă din răni, au pus zâmbet peste ploi de lacrimi. Au spus „va fi bine!” când ar fi trebuit să spună „va fi rău!”. Și, pentru o clipă, minciuna s-a ridicat la rang de adevăr, omida a devenit fluture plutind în văzduh și rugul uscat a înflorit albastru ca visul născut dintr-un coșmar.

Minciuna și păcatul meu este speranța



*Articol înscris la Blog Power, ediția 23 cu o temă propusă de Elly*


Ploaia

luni, 21 mai 2012
Cad stele aprinse din nori
Pe brațe legănate de ploi;
Un gând se fărâmă de zidul uitării,
O lacrimă plânge la marginea mării.

Focul se stinge pierdut printre gene.
Tăcut zboară timpul purtându-mi alene
Un vis de purpură tivit pe-nserat
În lacrimi de sânge odată scăldat.


Lumea pustie ochiul și-a-nchis
Pierdut printre fantasme e al meu vis.
Zori negri și grei pe umeri i-au curs
Și-așteaptă sentința unui ultim apus.

Pe piatra rece, ascuns în cavou
Întoarce clepsidra și plouă mereu,
Înlănțuie timpul într-un ultim surâs,
Se stinge speranța unui vis ce s-a dus.



Alte picături de ploaie puteți găsi acasă la Psi


Duzina de cuvinte - Speranța

sâmbătă, 19 mai 2012
A plecat într-o seară cu lacrimi jucându-i în ochi, îmbrăcată în rochia verde de brocart pe care el i-o oferise împreună cu câteva priviri blânde. Spera să o oprească, dar a rămas țintuit pe balcon, gol și mut ca o statuie de bronz spălată de ploi mărunte de toamnă târzie.

A umblat prin baruri în care alții ca El își înecau visele în pahare murdare bombănind cuvinte imposibil de descifrat. Destin blestemat în care chipurile se reflectă hâd ca măcinate de o boală grea. Lanțuri ruginite ce trag după ele deziluzii și vieți sparte în bucățele și împrăștiate ca petale roșii de begonie. Proscriși ce rătăcesc desculți pe străzi înțesate de lacrimi și de dureri plânse pe la colțuri. În gând are imagini dintr-un puzzle: o barcă legănată de valul jucăuș al lacului albastru, un pachet de biscuiți mâncat pe un peron aglomerat, o pisicuță cu blana albă și moale pe care o numise... La naiba! a uitat cum o numise... un bilet scris în grabă și abandonat pe noptieră, o promisiune.

- De ce m-a lăsat să plec?! se trezi spunând cu voce tare în timp ce barmanul o privi mirat neștiind ce o apucase.
- Nu știu domnișoara ....
- Speranța. Eu sunt Speranța, zise zâmbind amar.


*Cuvintele lor: "Mai spune-mi ca nu m-ai uitat", "Tibi", "Vero", "Carmen Pricop", "Scorpio", "Dordefemeie", "Cristina", "O fata", "Boala-cea-mai-primejdioasa" , "Blind Love", "Vantdetoamna" sub bagheta magica a lui Psi* 



Tăceri printre cuvinte

joi, 17 mai 2012


Doamne, e-atâta tăcere în mine. Prelinsă pe geamuri, agățată de pereți, zbătându-mi-se pe podeaua rece a unui gând nerostit. Și-atâta tăcere cade din șoapte ca flori de tei scuturate pe o alee întunecată și pe banca singuratică pe care încă mai aștept.

Aștept pași moi și-un zâmbet purpuriu, o mână caldă și-o privire arsă de văpaia unui ultim vis. Aștept cuvintele ce mi le-ai sădit în suflet în ultima zi de vară pierdută pe plajă și purtată de vânt ca puful unei păpădii singuratice.
Aștept să-mi spui că am crescut frumos deși privirea mi-e fărâmițată de dorul ce zace sub piele. Aștept să-mi întinzi mâna și să-mi amintești zborul, tăcut și subțire ca al unei frunze ce moare târziu, când orice cânt a dispărut. Aștept să pictezi un gest naiv pe dosul palmei, peste cicatricea sufletului ars ce-mi amintește oră de oră că viața e o creatură stranie, ce-a mușcat cu nesaț copila ce ridica odată zmee în văzduh. Aștept să picuri soare peste întunericul zilelor mele și să-mi dai umărul tău pentru a-mi odihni dezamăgirile. Aștept să-mi scrii pe spate o poveste cu zâne și să-mi izbești de trup cuvinte colorate, fluturi ce zboară printre noi spre Paradis. Aștept...

În valurile oglinzii sufletul mi se reflectă. Sub ele o mare agitată, prea plină de amar își sparge tristețile de digul unei lumi îmbătate de iluzii. Și-n vâltoarea ei disting atât de clar Regretul... crucea ce-o port la fiecare pas, lacrima ce curge negru pe perna presărată cu coșmaruri, cuiul bătut atât de adânc în inima ce transformă fiecare pulsație într-un chin.
Și, Doamne, e-atâta tăcere în mine!


De ce taci, suflete?

Aproape, departe

luni, 14 mai 2012
Aproape de noi, departe de mine
Pe aripi de pescăruș plutesc;
E vraja ce-îneacă dorul de tine,
Acordul de coarde ceresc.

Aproape de vis, departe de lume
Alerg iar și iar printre nori.
Iubire și extaz e al meu nume
Și rochia-i petale de flori.

Aproape de mâine, departe de ieri
Zbor între cer și pământ,
Am stele în păr și foc în priviri,
Aripi îmi cresc pe trup și în gând.


Aproape de zori, departe de-apus
Mă-înec în albastrul mării.
Speranțe se nasc, speranțe s-au dus
În abisul adânc al uitării.



*Cuvintele lor sub bagheta magică a lui Psi*

*Prima poezie scrisă până acum... Sugestiile sunt bine-venite*






Shuffle - Monday Seven

Race
Champions
Concept


Heritage

Power

Sunset


Pink


* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *



Invitație la viață (8)

duminică, 13 mai 2012
Când îți îngropi speranțele sub pielea unui trup străin, când îți îneci privirile în marea tulbure a doi ochi întâlniți întâmplător, când visele tale se tatuează pe alt corp...
Când inima ta bate în alt piept, când gândurile tale se pierd sub atingerile unei alte mâini ce pare că te topește cu totul, când secundele de însingurare îți smulg una câte una iluziile...
Când pașii tăi aleargă frenetic în căutarea Paradisului, când sufletul tău picură în sufletul de lângă tine, când pe umăr ți se odihnește o singură aripă iar fără umărul pereche ești incomplet...

Când dragostea se transformă în obsesia unei minți geniale



Duzina de cuvinte - Zbor fără aripi

sâmbătă, 12 mai 2012

Clipe anosmice se rostogolesc anapoda pe nisipul albit de soarele flămând ce se hrănește cu trupurile leneșe îmbătate de razele sale. Plutesc pe apele unui vis dulce-amărui... o bărcuță fără vele sau ancoră, purtată molatec de valurile line ale unui abis aflat departe, acolo unde speranțele înoată alături de delfini în adâncul zorilor. Gândurile zboară pe aripi de fluturi în văzduh... dulce alunecare a unui arcuș pe corzile viorilor ce îmbracă apusul în acorduri fine, nemaiauzite, întipărite pe piele ca arsura unui prim sărut.

Vântul mângâie cu degetele-i reci zâmbetul vag ce mi se odihnește pe față. Vara se revarsă în cascade din amfora nopților de mai și mi se prelinge în suflet... otravă aromată ce-mi curge prin venele amorțite și îmi îneacă sufletul în extaz.

Vara trăiesc și zbor fără aripi.

*Cuvintele lor: "Tibi", "Vero", "Andra P", "Carmen Pricop", "ZhaO", "Vantdetoamna", Vanessa", "Dictatura justitiei", "Scorpio", "Cristina", "O fata", "Almanahe", "Anacondele" sub bagheta magica a lui Psi*



Viața - vânzătorul de iluzii

vineri, 11 mai 2012
Mi-ai pus în palme o stea. Era ciobită și colțurile îi erau tocite de toate degetele ce au atins-o înaintea mea, cu aceleași iluzii strălucind în privire. Pentru mine era nouă, ca primul mugure al unei primăveri îndepărtate și plină de parfum picurat printre amintiri. Pentru tine eram un copil naiv ce pictează pereții cu zâmbetele furate trecătorilor de pe străzile înguste ale Vieții. 

Pe cerul nopților mele ea mi-a proiectat vise moi purtate de aripile fluturilor născuți pe pervazul zilelor ce durau cât o secundă. M-am îmbătat cu toate, dulci otrăvuri ce mă aruncau în delir. Doze de nebunie injectate adânc în vene, alergând frenetic prin fiecare por și moleculă. Zbor fără aripi peste zorii de purpură sparți de sticla transparentă a geamului.

Pluteam spre soare pe valuri de cer senin când am căzut în gol zdrobindu-mă de caldarâmul prăfuit pe care sute de pași se sparg nepăsători. Mă doare sufletul fărâmițat purtat de vânt spre zări necunoscute și obscure. Mă doare trupul dezmembrat de suferință. Mă dor plămânii ce strigă după ajutor într-o lume surdo-mută preocupată de propriile-i himere. Mă dor gândurile împrăștiate pe asfaltul negru ca fluturi albi cu aripile rupte ce se zbat inconștient așteptând să moară. Mai am o respirație, o ultimă bătaie de inimă, un licăr de speranță agonizând mut.

Îmi pune în palme o stea. Este ciobită și colțurile îi sunt tocite de toate degetele care au atins-o înaintea mea cu aceleași lacrimi strălucind în privirea goală. Am fost salvată!

Viața, vânzătorul de iluzii, este din nou în oraș!


*Articol înscris la Blog Power, ediția 21 cu o temă propusă de Carmen*




Simboluri - Monday Seven

luni, 7 mai 2012
Contrar

Curgere

Fantome

Incandescent


Regal

Viteză

Monumental



* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *



Invitație la viață (7)

duminică, 6 mai 2012
Războiul, acea fiară neobosită ce zgârie fața istoriei schimbând pentru totdeauna destinul celor peste care umbra ei cade nepăsătoare. Zdorbește vieți, distruge speranțe, fură liniștea și aduce în schimb lacrimi, cruci și gropi comune în care oasele celor căzuți se amestecă indistinct. Iar cei ce îi supraviețuiesc se zbat între viață și moarte ori poartă cu ei pentru totdeauna povara ororilor trăite. Și cicatricile sufletului dor mai tare decât cele ale trupului. 
Atâția oameni uciși pentru idealuri lipsite de sens ori pentru puterea de a ține în palme, fie chiar și pentru o clipă, soarta celor mai slabi. Atâtea picături de sânge ce au stropit țărâna pentru nimic. Și în mijlocul haosului și a inimilor zdrobite sunt ei... copiii. Cei care învață mai întâi sa țină o armă în mână și abia apoi să aștearnă litere pe hârtie, cei care schimbă mingea cu o grenadă, cei care nu mai au voie să deseneze asfaltul cu creta lor colorată pentru că acum asfaltul e plin de sânge, de durere și de praf. 



Războiul i-a transformat în orfani. Un om i-a transformat în eroi.

Duzina de cuvinte - Marile iubiri

sâmbătă, 5 mai 2012
Marile iubiri se cern pe fața obosită a Timpului și picură din văzduhuri înalte amestecându-se atât de lesne cu însăși Viața. O cameră micuță le este sanctuar de zâmbet și fericire molipsitoare ce topește un întreg univers concentrat la picioarele lor. Pe pereții ei desenează cu cretă colorată speranțe nemărturisite și orele ce încă nu s-au scurs. Pe tavan pictează stele și în ele închid dorințele a doi copii naivi pierduți într-un joc la sfârșitul căruia privirile se vor fi înecat una în cealaltă, indistinct.  

Marile iubiri se construiesc din visele mărunte și pure purtate pe aripi imaculate de lebădă ce se odihnește pe un ochi scânteietor de apă neîncepută. Doi oameni ce-și oglindesc chipurile în același răsărit, topindu-și pe trup câte un sărut. Doi oameni ce își unesc glasurile în aceeași rugă fierbinte adresată vâtului ce le mângâie pielea... Aleargă după o clipă ca după un fluture rar, dorind să o prindă, să o ascundă în vene, să o facă Eternă. Eternă ca iubirea lor pe care se aștern sentimente contrare, atât de greu de descifrat uneori.

Marile iubiri trăiesc în penumbră, ascunse în cutii albastre și umplute cu flori culese în după-amiezi scăldate în soare. Zâmbesc unui „ieri” ce s-a scurs cald ca briza unei nopți de august. Pictează un „azi” fără nori, fără început sau final. Viseaza la un „mâine” strălucitor ca sufletele lor, dăruite unul altuia... pentru totdeauna.


*Cuvintele lor: ” Carmen”, "Tibi", "Almanahe", "Vanessa", "Anacondele", "Cristina", "Dictatura justitiei", "Scorpio", "Vero", "altcersenin", "ZhaO", "Vantdetoamna" sub bagheta magica a lui Psi*



Doruri printre file albe

vineri, 4 mai 2012
Mi-e atât de dor să îmi las capul pe umărul tău! Să-mi mângâi părul cu mâna ta caldă, feminină și moale și să imi șoptești cuvinte știute, dar atât de noi. Să simt sufletul tău picurând în al meu lumina unei speranțe noi, neîncepute... speranța ce mă va aduce din nou la viață. Sa privesc chipul cuminte ce doar l-am imaginat până acum în după-amiezile ploioase în care îmi scriai ”Îți sunt alături!”. Iar eu plângeam pentru că te simțeam acolo, înger păzitor al unei inimi fărâmițate pe care Timpul a călcat nepăsător. 
Ai fost acolo când mulți au plecat. Nu te-ai speriat nici de întunericul bântuit de fantasmele din trecut, nici de cioburile de vise pe care a trebuit să calci, nici măcar de aripile frânte și însângerate smulse cu atâta ură de zilele hâde perindate prin fața unei priviri goale. 
Gândurile noastre s-au ținut de mână, au privit spre cerul albastru și au mers înainte. M-ai învățat să dezlănțui slovele, să le caut și să nu le mai aștept. Mi-ai pus în mână dalta pe care o mânuiești cu atâta măiestrie, șlefuind cuvintele... dar mâna mea nesigură încă mai tremură sub greutatea ei. Mă pierd printre filele tale ce-mi poartă pașii pe cărări ascunse, dezvăluind mirajul unui tablou pictat cu litere, cu dor și foc de pasiune vie. Mă ard și mi se imprimă în fiecare por al pielii precum un tatuaj drag, pe care îl voi purta cu mine toată eternitatea. Bagheta ta magică mă urmărește ori de câte ori aștern penița pe hârtie... și sper... sper să nu te dezamăgesc nicicând.

Pe zâna cea bună o găsiți aici.


*Articol înscris la Blog Power, ediția 20 cu o temă propusă de Psi*
*Mult succes și lor: " Abbilbal", " Prietenia online", " Ca pe strada mare"*

Ziua când totul moare

joi, 3 mai 2012
Mi-am învelit sufletul în giulgiu negru și l-am îngropat în pământul ud, același care a înghițit speranțele, zilele și nopțile  îngerului cu chip de om. 
Port doliu în inimă și sângele curge cenușiu peste viața transformată în scrum. Azi cuvintele nu au niciun sens...

Azi totul a murit.





Reading me...