Ziua 30



Drum...
Visele mă dor și pleoapele se închid sub lacrima ce se înnoadă cu dorul și cu griul vătuit al norilor. Bagajele așteaptă tăcute la ușă, două cripte mari purtând în ele îngerii ce acum privesc în altă parte neputând să suporte sunetul sufletului rupt și mirosul aripilor arse în crematoriul timpului cu chip de Cerber. E curios cum în ele poate încăpea viața unui om în timp ce trupul nu reușește să ascundă în el nici măcar tristețea ce i se înfășoară pe suflet precum iedera, gata-gata să îl sufoce. Inima se chircește într-un colț mucegăit de cameră albă. Nu vrea să plece; de ce ar vrea când locul ăsta i-a numărat toate bătăile și îi cunoaște toate tresăririle? De ce ar vrea când știe că aici tu îți vei odihni gândurile și vei respira liniștit aerul ce până de curând l-ați umplut de zâmbete și-apoi l-ați împărțit în două jumătăți ale aceleiași speranțe?

E târziu și nu o pot convinge că fără ea am coastele goale și frig alergându-mi prin vene. E târziu și timpul bate nervos din piciorul clipei. Ai grijă de ea. E acolo, în colțul din stânga ta. Încă bate, încă te așteaptă, încă trăiește pentru surâsul tău.

O lună...
Atât mi-ai dat. Iar eu ți-am dat înapoi 30 de bucățele de suflet și nu am păstrat niciuna pentru mine pentru că fără tine el ar fi doar un copil orfan pierdut pe străzi murdare și întunecate iar eu aș fi doar o fantasmă bântuind ruinele unui templu numit Viață. A fost drumul meu spre tine...

Spune-mi, am ajuns?

Comentarii

Postări populare

On Facebook