Depărtătorul de coaste (Ziua 21)



Când zgomotele nopții adorm pe la colțuri
și stelele-și deschid ochii pe cer,
când noaptea adâncă zboară în fluturi
și luna se-învelește-n mister,
când șoapta se topește pe pleoape
și ochii se-întorc înspre mine
atunci iau depărtătorul de coaste
și-încep să te caut pe tine.

Bisturiul îmi mângâie pielea,
e rece și-l simt cum dansează;
un gând și-un fior pulsează sub ea,
mi-e frică, dar nu mai contează
căci firul cel roșu se înnoadă deja
cu toate cuvintele mute
și simțurile toate încep a plonja
printre fantasme cu zâmbete slute.

Carnea-și desface fibrele moi
și din vene țâșnesc mii petale,
promisiuni legate cu panglici în noi,
clipe aproape banale,
toate-s ascunse, toate le port
comori îngropate-n artere,
iubiri între coastele înălțate a fort,
doruri ce stau, santinele.

Și-acolo închis în clepsidra de trup,
captiv într-un suflet-căuș,
clipe se nasc, clipe se rup,
toate în dans jucăuș.
Tu rămâi suspendat între două tăceri,
plămânii îmi umpli cu stele,
mereu împreună, niciodată stingheri...
te port între coastele mele.

* Coastele lor, depărtate, în tabel la Psi *

Comentarii

Postări populare

On Facebook