Ziua 9

Greșeli...

Pentru o secundă am uitat. Ți-am închis ușa, supărată, și-am tăcut. Două lacrimi mi-au mângâiat obrajii în timp ce sufletul mi se făcuse un ghem mic, de tristețe amestecată cu dorul de brațele tale, de amar curs din sărutul cel din urmă. Pașii mi s-au scurs pe podele, fără țintă, apăsați, numărând clipele ce se scurgeau parcă într-un slow motion crud, repetitiv și fad. Mi-am legat pentru câteva minute un fir de poveste de încheieturi și m-am înecat în file albe de carte, dar gândurile îmi fugeau aiurea și șoaptele mi se rostogoleau pe buze într-o chemare. 

Tu ai venit, zâmbind ca unui copil mic și bosumflat, iar eu, deși tăcând, ți-am mulțumit pentru toate zilele în care ai rămas cu mine deși eu te-am alungat, pentru toate nopțile în care m-ai ținut strâns în brațe promițându-mi că nu ai să îmi dai drumul niciodată, pentru toate cuvintele ce le-ai rostit, rotunde și calde precum pâinile abia scoase din cuptor. 

Și-ți mulțumesc și-acum pentru că-mi ești!