Falsidrama lui Februarie (Ziua 7)





"Hei-de te amar, ou então hei-de chorar por ti..."

Cuvinte...
Îți mai aduci aminte primul „te iubesc”? Mai știi dacă era noapte și dacă luna plină surâdea goală pe cer? Mai știi dacă de geamuri se spărgea dimineața ori dacă peste cuvintele mele au căzut atunci bucățele de ploaie? Mai știi dacă străzile erau pline de oameni colorați ce ne priveau curioși încercând să ne disece zâmbetele? Mai știi dacă erau doar două inimi ce desenau linii frânte pe monitorul unei vieți ce le-a adus împreună într-o zi de mai, cu parfum de cireșe coapte? Mai știi ce ai simțit atunci?

Eu am simțit respirația Pământului oprindu-se și am văzut Big-Bang-ul Universului. Venele mi s-au topit și-au curs mânjind pereții de roșu iar sinapsele și-au desfăcut nodurile. Gândurile se izbeau haotic de craniu și în locul lor au apărut mii de fluturi orbi de lumină, cu aripi arse și prăfuite de atâtea așteptări. În apele ochilor se înecau corăbiile omenirii și se porneau furtuni de nisip. Îmi simțeam moleculele impregnate cu doruri neștiute și cu atingeri metalice de veninul dulce al noii mele maladii. Mâinile îmi căutau prin golul din stomac și nu găseau decât grădini albe de iasomie prin care noaptea zburau licurici iar ziua cântau păsări colibri. Pe umeri se nășteau fiori ce se rostogoleau apoi, arzând, spre coapse și-acolo se îngropau sub palma ta pentru a renaște într-un suspin adânc.

Șoapta grea îmi zdrobea buzele într-un sărut aprins, de tăciune. Știam că ea ar fi dărâmat singură Paradisul și din ruine ar fi construit un alt cer pentru zborul nou, mână în mână. Știam că din ploi ne va face oceane pe care să plutim în deriva celui ce nu mai caută nimic pentru că a găsit deja tot acolo unde nu credea că mai există miracole. Știam că sufletul meu se va lega de al tău cu firele acelea invizibile ce strălucesc printre vise, atunci când toată lumea doarme și când stelele se ascund, rușinate, printre zări. Știam... Dar le-am lăsat să cadă, petale de iluzii și un ciob colorat dintr-o poveste cu zâne. Mai știi ce ai simțit atunci?

Astăzi cuvântul ți l-am scris sub pleoapă, pe tâmplă, pe spate, peste murmurul clipelor și pe un colț de amintire vagă. Ți l-am scris peste întunericul apusului și pe pereții albi ai încăperii în care diminețile te găsesc treaz în brațele mele. Ți l-am scris să nu îl uiți. Ți l-am scris să îl simți. Ți l-am scris căutându-i jumătatea.

Iar ea a venit, șchiopătând.

* Mai multe falsidrame în tabel la Psi *

Comentarii

Postări populare

On Facebook