Gânduri obosite

Pe aripi de noapte și dor gândurile mele se împletesc cu ale tale într-un vis ostenit ce vine de departe. Cuvântul îți este mut însă citesc totul în luminițele ce se joacă în privirea ta atât de adâncă. Viețile noastre, trecute, prezente și viitoare se-afundă într-un ocean de amintiri ce clocotește viu sub frunțile noastre.

Mâna ta-i de fapt o boare caldă ce-mi apără sufletul de ploile reci, de toamnele lungi și de vorbele ascuțite precum cioburi. Inima ta pompeaza în venele mele vise albastre și moi, precum norii ce aduc o ploaie binecuvântată în miezul torid al verii. 

De câte ori nu mi-ai pansat durerea cu un zâmbet sau cu numai un cuvânt!? De câte ori nu m-ai găsit întinsă pe jos, printre regrete și mi-ai întins o bucățică de speranță ruptă din tine?! Nu mi-ai cerut nicicând nimic în schimb.. ți-a fost de-ajuns un surâs vag ce înflorea timid din lacrimi.

De câte ori nu mi-am julit genunchii încercând să-mi învăț aripile de plumb să zboare!? De câte ori nu am renunțat la ele, aruncându-le departe ca pe niște lanțuri grele ce-mi sfărâmau un ultim gand, răpindu-mi libertatea?! Dar tu mi le-ai adus din nou. M-ai învățat să nu mai cad sub greutatea lor și am zburat departe, în văzduh.

Și-atâtea nopți m-au prins în brațe reci și tot atâtea zile mi-au furat câte puțin din tine. Am pornit ținându-ne de mână, alergând ca doi copii naivi și sinceri... dar acum Timpul iți poarta pașii pe alte drumuri... 

O inimă rămasă la răscruce așteaptă și acum să vii, s-o ții în palme și să-i spui că ți-a fost dor.

*Despre prietenie, pentru Psi*