Tu și timpul oprit

Glasuri stridente țipă în jur... că-i totul înghețat și fad, că visele-au murit și că dragostea e numai o poveste veche scrijelită cu pana pe hârtii îngălbenite. Că pielea nu mai simte și că gândurile stau toate, îmbrăcate în aceeași uniformă gri, așteptându-și sentința aspră ce le va condamna la uitare.

Timpul aleargă maratonu-i nebunesc, neputincios de a privi înapoi și mult prea dornic să ajungă la capătul călătoriei fără de sfârșit. 

Secundele mele se scurg în ale tale precum picăturile calde de ploaie ce mângâie fața aspră a pământului. Trupul meu se confundă cu al tău... doi dansatori ce-și căutau echilibrul, dar care au învățat să se iubească în dezechilibru. Mâna mea se amestecă cu a ta așa cum noaptea întâlnește ziua pictând mii de culori și raze pe cerul încă adormit.

Da!... Tu mi-ai prins fluturi în păr și ei îmi mângâie fruntea când așteptarea ne desparte privirile. Tu mi-ai desenat pe spate aripi și-acum plutesc printre crâmpeie de fericire. Când nopțile încearcă să-mi fure visele tu ești acolo să-mi aprinzi stelele, să-mi alungi fricile, să-mi legeni somnul. Când zilele vor să-mi ucidă speranțele tu ești acolo să-mi colorezi norii, să-mi înalți castele, să-mi atingi inima.

Pe file de carte îmi scriu viața și timpul, pe pielea ta mâzgălesc sărutări și secunde. 

Pe-o plajă mi-am sculptat un Univers, pe suflet am gravat o lacrimă... și-n ochii tăi totul s-a oprit.