Himere

O lume caldă doarme liniștită sub o privire ce rătăcește printre stele. Gându-i aleargă, ușor ca un fluture albastru, deasupra unei pajiști înflorite. Parfumul se ridică în văzduh și magica grădină freamătă sub mângâierea caldă a unei adieri de primăvară.

E tot ce am sădit în suflet... e liniște... e pace... e senin. E viață și iubire. E zâmbet și... mi-e bine.

Pe iarba moale îmi odihnesc pașii ce-au alergat nebuni prin inima ta blândă. Am luat din ea o bucățică... comoara ce-mi încredințezi în fiecare zi ascunsă printre sărutări. O voi păstra aici, printre foile cărții ce o citesc sub bolți de trandafiri.

Filele ei știu multe taine... și-ntre coperți am presat vise, am sufocat speranțe, am închis petalele ce mi le-ai oferit și roua ce mi s-a lipit cândva de trup. Pe pagini albe am scris cu panglici moi, de curcubee. Pe pagini negre am scris cu penița înmuiată în vene. Și paginile-s ude..

Aș vrea să uit orașu-n care oasele mi s-au transformat în praf. Străzile care poartă încă bucățelele unui suflet zdrobit ce cerșea o fărâmă de iubire. Aș vrea să sparg oglinda-n care mi-am privit întâia oară gaura ce ținea loc de inimă. I-am dat-o lui.. cu respirația tăiată și cu mâna tremurând.

Aș vrea să adun lacrimile ce-au curs pe podele reci îmbrățișate doar de-acordurile triste ale unei melodii ce-a fost cândva "a noastră". Aș vrea să nu fi gustat veninul ce mi-l oferea privirea ta.. era atât de dulce... și-atât de-amară era clipa ce se pierdea între bătăile inimilor noastre. O inimă vibra pulsând în vene fericire... Cealaltă doar mințea.

Aș vrea să fii ucis sărutul ce ți-l furam în visele toride de vară. O vară în care ți-am pus în palmă bucăți de cer albastru.. și licuricii ți i-am ascuns în buzunar. Vara în care mi-ai construit un Iad iar eu, naivă, l-am confundat cu Paradisul. Vara în care mi-ai zgâriat pielea cu spini ascunși printre roze. Vara...

Am alergat mult timp printre ruine... cu tălpile ce nu mai simțeau ascuțișul pietrei ori pământul sufocat de-atâtea lacrimi ce curgeau din norii grei și cenușii. Cu mintea aiurea, bântuită de fantasme. Cu trupul ce-și sfâșia carnea în nopți halucinante în care întunericul îți ascundea ochii. Cu inima ce nu voia să mai bată, căutând în zadar himere. Cu mâinile ce căutau atingeri atât de cunoscute, dar care acum îi erau străine.

Am scrijelit cu unghiile pereții ce mă sufocau și fiecare clipă împreună am desenat-o pe corpul inert. Am stat la masă cu singurătatea și răsuflarea morții mi-a învelit rănile sângerânde.

Sub prima raza de soare mi-am regăsit însă aripile ce le-aruncasem când tu mi-ai spus că mă vei duce dincolo de nori, pe-o stea ce va purta numele meu. Erau fragile și pline de cicatrici... ca sufletul ce mi l-ai îngropat în nepăsare. Dar am învățat să zbor așa, ca un pescăruș rănit de valuri ori ca un fluture cu aripa zgâriată în floarea ce-o iubea.

Peste ruinele tale cineva a sădit flori. Le-a desenat un soare cald și le-a udat cu stropi mari de viață. A strâns frunzele moarte și a pictat în locul lor altele noi, verzi, proaspete. Le-a dat atingeri vii și-acum primește în schimb zâmbet. Le-a dat răbdare și-acum primește în schimb buchete mari de șoapte dulci. Le-a dat iubire și-acum primește în schimb... iubire.

Iar eu nu-mi mai amintesc dacă ochii tăi erau căprui sau verzi.  

*Articol înscris la Blog Power, ediția 10 cu o temă propusă de Losty88*

*Mult succes și lor: ”Album”. ”Suflet înghețat”, ”Impossible love” *