Vini

Știu fiecare cuvânt pe care ți l-am înfipt în suflet pentru că stau toate gravate și pe sufletul meu și dor cu fiecare respirație ce încă mă mai ține în viață. Știu fiecare cicatrice, făcută cu voie sau fără să îmi dau seama, cu care ți-am crestat pielea bună și blândă. Știu fiecare privire aruncată cu ură când ochii îmi erau plini de lacrimile tale. Am buzele arse de zilele nesfârșite în care tu nu m-ai sărutat pentru că buzele tale erau biciuite de reproșuri. Am urechile pline de atâta tăcere ce curge în jurul meu fără oprire. Și tot fără oprire am obrazul spălat de picăturile amare ale greșelilor ce le-am făcut.

Le știu conturul pe de rost, le știu și numărul și forma. Sunt răni deschise ce-mi fac trupul să zvâcnească sângerând. Gândurile s-au spart izbite de fierul înroșit al durerii ce taie bucăți de membre. Undeva, în alte lumi, doi îngeri cu aripile rupte încă mai cred că visul ăsta spart va mai fi cândva întreg. În nopțile mele goale văd clipele dansând în aer. Pe obraz mă mângâie suflarea rece a unei speranțe. Singura ce-a îndrăznit să picteze flori pe zidul ce l-ai ridicat între noi.

Și știu tot ce meriți tu; e mult mai mult decât ți-ar putea da orice muritor din lumea asta. E mult mai mult decât pot eu, suflet diform și imperfect să îți ofer vreodată chiar dacă viața nu mi-ar fi prinsă în clepsidră.

Iartă-mă pentru că nu am ce să-ți dau! Iartă-mi greșelile de poți căci eu nu le-aș putea ierta nicicând! Iartă-mi iubirea prea stângace! Iartă-mă că nu știu să-ți fiu!