Mă strângi

Mă strângi...

nu vezi aripile cum mi le frângi?

nu auzi zgomotul visului rupt?

nu vezi paloarea obrazului supt?

nu simți cum ochii se umplu de lacrimi

iar pe spate port urme negre de patimi?

nu știi că în vene îmi picuri venin

și că de-amar mi-e destinul plin?

nu înțelegi că pe glezne am tatuat dorul

de ceruri înalte care să-mi mângâie zborul,

de-albastru infinit și de aur pe gene,

de cuvinte ce-n vânt dansează alene?

nu ghicești focul ce arde mocnit

sub tâmplele zilei, la asfințit?

Mă strângi...

și-ai vrea să-mi furi visele-n noapte

să le rupi, să le spargi, să mi le prefaci în șoapte,

să le murmure vântul, înecate în zări,

să plutească-n derivă peste valuri de mări.

Doar că visul ce-l port încrustat e în suflet

și nu mi-l poți smulge ca pe-un zâmbet;

despică-mi dar pieptul, zdrobește-mi azi firea

și mâine transformă în cenușă iubirea.