Tăcerile noastre - Duzina de cuvinte


Tăcerile noastre, desprinse dintre ceruri,
cad în balans peste lumi.
Am rupt promisiunile în miliarde de feluri
căutând echilibru-în minciuni.

Cuvintele tac ofilite pe buze,
arse de un soare păgân
ce-și picura razele tot mai reci peste frunze,
prevestind anotimp taciturn.

Dimineața nu mai aduce defel alinări
și nici nestemate de vise
căci țipătul mut se îneacă în zări
negre, din iaduri desprinse.

Cheița ce ieri deschidea calea spre povești
ruginește azi de blazare
căci zâmbetul ce-obișnuiai să-mi dăruiești
stă ascuns undeva, prin sertare.

Vremelnic e ceasul și clipa-i doar fum
spulberat de-exigența vântului cel rece,
dar ce greu mă apasă timpul acum
și cât de amar el trece.

Încă aștept un cuvânt, un miracol,
o atingere s-ascund în buzunar,
să mă bucur din nou de-al vieții spectacol,
să pot să te-aud iar și iar.


* Cuvintele lor: "Dor", "Tibi", "Carmen Pricop", "Anacondele", "Altcersenin" "Cita", "Mitzaa", "Scorpio", "Abisuri", "Vero", "Max", "Dictatura justitiei", "Tibi 2", "La Fee", "Roxana", "lili3d" sub bagheta magică a lui Psi *

Comentarii

Postări populare

On Facebook