Despărțirea

Sunt o pădure și-mi număr anotimpurile
în fiecare zi.
Zâmbetu-i soare cald
și visele îmi înfloresc din mugurii întunecați
de noapte cosmică.
Lacrima-i viscol ce cade peste pleoape
când apele ochilor se tulbură
în furtuni.
Dorurile-s aripi de cocori ce se înalță
în zări albastre. Unii se pierd
în drumul lor și-n inimă-aduc iarna.
Alții se-întorc.

Mi-e sufletul plin de parfumul lor:
al celor ce-au călcat cu grijă,
al celor ce n-au vrut poteci
și nici muguri de pe ram n-au luat.
S-au închinat doar trupului cel verde,
i-au învățat cântecul
și i-au ascultat răsuflarea.
Și-au ascuns chipul în palmele pământului
și-au curs ca seva prin nervuri.
Ei nu vor mai pleca nicicând.

Mi-e inima plină de pașii lor:
ai celor ce au fost și-au înfipt spini,
ai celor ce și-au scrijelit poveștile
pe trunchiuri de copaci,
ai celor ce-au smuls flori, căutând iubiri
printre petale.
Ei nu vor ști nicicând culorile pădurii
nici șoaptele amestecate printre frunze.
De ei m-am despărțit de mult.

* Alte despărțiri povestite găsiți în tabel la Psi *