Învață să dansezi cu lupii

Sunt o pădure...

mi-e trupul bântuit de haite de lupi

flămânzi, cu ochii înroșiți de patimi

ce-și urlă dorințele sub tâmple

roase de clipele-molii,

sub lunile pline ale ochilor tăi,

sub stelele goale căzute din înalturi.

Sfâșie tot, cu colții lor strălucind albastru,

ca lame cu două tăișuri:

liniștea nopții,

răsăritul cald,

tăcerile ascunse prin izvoare.

Vânează prada:

trupuri,

guri, 

secunde

și o ademenesc cu priviri blânde.

Vraja-plasă a fost aruncată.

Și toate cad în ea,

împărtășind pentru-o secundă aceeași foame.

Dar lupii mei nu uită nici nu iartă.

Mușcă până la sânge.

Sunt fiarele ce bântuie ținutul minunat,

pădurea fără arbori,

cocorii fără cer

și ploile fără de nor.

Nu-i îmblânzi!

Ar fi doar niște câini...

supuși și blânzi...

și totuși, numai câini.

Învață-le mai bine glasul, 

de unde vin și ce vor fi.

Învață să dansezi cu lupii!

*Mulțumesc Carmen Pricop pentru inspirație!*