Sevraj

Soarele îmi arde sufletul înghețat. Închid ochii și apare ea: privirea ce-mi dezbracă gândurile și îmi diseacă trupul. Cu liniștea ei îmi face sângele să alerge frenetic prin vene. Cu atingerea ei îmi oprește pulsul.

Îmi întinde un pahar... E nectarul amintirilor cu care îmi otrăvește nopțile târzii și zilele pustii. E otrava dulce pe care o caut printre vise pierdute. E focul ce-mi arde sub pielea rece. E sudoarea înghețată ce mă trezește în diminețile scăldate în soare. E veșmântul țesut din spini care îmi zgârie corpul, dar îmi alină sufletul. E veninul pe care îl caut printre picăturile de regrete ce cad acum ca o ploaie nesfârșită peste mine.

E veninul pe care sufletul îl așteaptă ca pe un balsam. Balsamul ce-l ucide lent, cu șoapte fierbinți și atingeri calde. E durerea ce-mi amintește în fiecare clipă ce înseamnă fericirea. E colivia ce-mi arată chipul libertății.

E drogul ce aproape m-a ucis, dar pe care îl caut în fiecare secundă care se pierde, în fiecare lacrimă ce cade, în fiecare suflu de vânt ce se lovește de geam.