Drum...

Iadul
Călcam pe pământul mult prea ud de lacrimi ce încă nu se opriseră să cadă. Eram desculţă... era frig. Păşeam printre morminte negre unde se odihneau vise trecute, zile insorite, zâmbete şterse. Şi altele noi cădeau peste ele, cu zgomot surd, cu priviri triste. Mureau apoi chinuite, cu speranţele sfărîmate, căutând în zadar Alinarea. Le priveam pe toate cu sufletul sângerând... erau ale mele... erau tot ce aveam şi acum... acum erau pierdute.

Am luptat pentru ele până la epuizare, cu mintea golită de tot, cu trupul greu, cu inima zvâcnind frenetic în piept. Am fost învinsă.. de zâmbete crude... de cuvinte otrăvite... de priviri îngheţate ce nu m-au vazut niciodată. Îmi las trupul să cadă printre cruci. Lângă mine un mormânt gol îşi aşteaptă victima cea mai de preţ. E sufletul meu sfâşiat ce şi-a pierdut iluzia fericirii şi suflul de speranţă iar acum aşteaptă resemnat... sfârşitul.

Purgatoriul
Nu mai simt nimic... nici tristeţe, nici furie, nici măcar frigul în care îmi înveleşti inima ori de câte ori o privire rătăcită mi se înfige în ochi. Nu mai ştiu câte zile au trecut pe lângă mine, câte ore am pierdut uitându-mă în gol. Câte atingeri ai respins şi câte lucruri aş fi avut de spus. Le-am îngropat pe toate în mine, adânc sub piele, încercând să le uit. Mi-am păstrat sufletul muribund, l-am pansat cu grijă şi am şters de pe el praful nepăsării tale şi odată cu el şi... numele tău.

Raiul
Un strigăt mut nu mă lasă să dorm. E tot el... sufletu-mi blestemat ce strigă din răsputeri: "Atinge-mă! Te rog!". Nu a înţeles nimic din ceea ce a suferit şi tot ce ştie el este că viaţa lui atârnă de tine. Ochii-mi închişi te roagă să nu îi uiţi iar porii pielii mele tânjesc după mâna caldă ce îi face să tresară... şi să viseze. Sub ploaia dulce de săruturi am înţeles... fără tine sunt doar un fluture lipsit de aripi ce zboară cu ochii închişi spre un cer pe care nu îl va atinge niciodată.