Zile...

Sunt zile în care dansez cu visele mele în săli pline de suflete ce mă privesc zâmbind. Sunt zile în care cânt într-o limbă pe care doar inima mea o poate înţelege şi pe care urechea nu o poate nici măcar percepe. Azi doar ascult... şi tac... Aud şoaptele nopţilor ce ne despart, aud tremurul mâinilor ce s-au atins de mult, aud teama frunzelor ce încă nu s-au desprins de pe crengi. Aud fiecare iluzie ce a murit vreodată în inima fiecărei umbre fugare.

Sunt zile în care alerg peste câmpiile ţesute de imaginaţia mea, calcând iarba udă de sudoarea pământului. Parfum de cântec îmi mângâie trupul şi o rază de soare îmi duce trena de petale. Azi câmpul s-a destrămat şi s-a lăsat purtat de vânt spre alte orizonturi. Azi stau... pe marginea sufletului meu şi îi privesc abisul. Respir cu teamă ca nu cumva să îl sperii. Suntem doar noi... eu şi el... privindu-ne întrebători pe unde am mai umblat. Suntem doar noi... şi, pentru prima oară, îmi place.

Azi nu trăiesc ci doar visez.