Prezentul... trecut

Noapte... răcoare... lumini pâlpâind... frânturi de galben scânteietor. Mii de voci se amestecă indistinct şi răsună ca ecouri îndepărtate.. uitate de mult.
Fărâme de amintiri se odihnesc lângă mine... mă privesc cu ochii umezi şi mă roagă să nu le alung. Le primesc lângă mine să-mi umple singurătatea... mă cuprind cu braţele lor reci şi mă las purtată de ele. Un parfum îmi învăluie gandurile.. îl cunosc, îl uitasem... iar acum îl simt cum îmi atinge sufletul din nou. Era cald, era tandru, era numai zâmbet... dar a plecat... sau eu l-am lăsat... iar acum s-a transformat într-o clipă ce pâlpâie orbitor în nopţile prea reci.
Zâmbetul s-a şters... ploaia cade prea greu peste mine şi nu mai este nimeni să o oprească. Tu mă abandonezi constant ca pe o haină veche care te apără de frig, dar la care renunţi ori de câte ori apare soarele. Iar eu te aştept mereu aşa cum aşteaptă fluturii primăvara... dar e frig, e zăpadă şi e întuneric...
Tu nu mai vii... iar eu... eu nu mai vreau să fiu doar haina veche... eu NU te mai aştept... eu... eu caut PRIMĂVARA mea...