Vis

S-a născut timid într-o zi de mai. Atât de mic și firav, trăia într-un strop de rouă sclipind argintiu într-una din cutele unui suflet trist.

L-am ascuns acolo nopți la rând. L-am hrănit cu zâmbetele, iluziile și șoaptele tale. L-am ridicat din întuneric și l-am învățat să meargă. Am plâns odată cu el când a căzut și i-am pansat cu speranțe genunchii zgâriați. L-am învățat să spună „te iubesc” cu fiecare bătaie de inimă, cu fiecare por.

I-am pus aripi și l-am învățat să zboare și să culeagă stele pentru tine. Furtuni s-au abătut asupra lui și s-a întors la mine, cu aripile frânte, cu lacrimi în ochi. Le-am adunat pe toate și i le-am transformat în vise... vise ce l-au purtat din nou la tine. I-am scris pe-un colț de suflet un „A fost odată...” iar el a continuat de-atunci să scrie... povestea noastră.

Și încă mai scrie, și încă mai cade, și încă mai zboară în vazduhuri albastre...și-acum, chiar în acest moment, zâmbește.

„Nu contează câtă dragoste avem la început, ci cât de multă dragoste construim până la sfârșit.”