Her story...
Printre aripi strânse și pleoape coborâte, dorm. Corpu-mi plutește ușor pe deasupra câmpiei de vise colorate și se oprește brusc, la marginea prăpastiei ce-l poartă către realitate. Din adâncuri întunecate, o voce calmă îngână un cântec trist,necunoscut și totuși familiar.
Pământul fuge de sub tălpile goale și reci. Cu o viteză amețitoare cad în hăul deschis înainte-mi...
Deschid ochii cu groază și-mi șterg fruntea de sudoarea rece. Vocea îmi răsună în urechi iar mintea fredonează mut cuvintele cântecului din vis.
Ochii se umplu de lacrimi. Sufletul se zbate sub povara grea a Regretului. Imagini se succed aidoma unor frânturi de film vechi. Era ascuns acolo, adânc, sub pielea-mi rece, printre cutele inimii, lângă celelalte cicatrici...
... O mână plină de vânătăi. Paturi înșiruite, împovărate de dureri. O copilă ce doarme, printre lacrimi. O atingere caldă. Fugă. Frică. Întuneric și apoi... Nimic.
Am fost ultimul spin înfipt în inima ce a încetat să bată prea devreme.
Forgiveness is the gift that I won't give to myself.
Cât de prund și de intens este scris postul, m-am trezit fără aer în plămâni. Foarte frumos descrisă această luptă interioară :)
RăspundețiȘtergere*profund
RăspundețiȘtergere@Lamaitza: multumesc frumos draga mea!
RăspundețiȘtergere