Suflet

Astăzi am realizat ceva nou... de fapt poate ştiam deja, dar mi-a fost greu să recunosc...

Mi-am dat seama că zi de zi uităm câte ceva: un cuvânt, un nume, o persoană... de care mai apoi ne amintim cu greu... şi totuşi e ceva de care uităm mereu şi de care prea puţini îşi mai aduc amine... Uităm de SUFLET...

... de lucrul acela care rămâne ascuns acolo, undeva, fără să poată fi văzut de nimeni, fără să îl poată cunoaşte cineva... uneori fără să îl cunoaştem chiar noi. Nimeni nu ştie ce ascunde şi nimeni nu îl vede cum tresare... nu îi cunoaşte nimeni fiecare cută şi nu aud decât puţini vocea lui. Puţini îl iau în seamă şi rareori se gândesc la el. 

Aruncăm cuvinte în stânga şi în dreapta, zâmbind. Şi facem asta fără să ne gândim la suflet... la sufletul celor din jur. Poate un cuvânt să picure fericire aşa cum poate să producă cicatrici, dar ce contează?! Am spus ceea ce am crezut!

De ce e nevoie de asta? De ce e nevoie de atâta nepăsare? De ce uităm de suflet? 

Azi mi-am luat sufletul în mâini, l-am privit puţin... câte răni şi cicatrici poartă! Bucăţi din el sunt transformate în cenuşă... altele încă mai strălucesc... L-am ascuns repede! Dacă ar şti cineva cum arată... daca l-ar auzi cineva strigând... Dar nu îl vede nimeni, nimeni nu îl aude...