Straini


Aud mereu cum spui "mă cunoşti" sau "mă ştii"... ca şi cum toate ar fi o justificare pentru orice ai fi facut sau pentru ceea ce vei face. O spui cu siguranţă în voce fără să te gândeşti că poate nu-i adevărat. Mă faci să cred că te cunosc în realitate când de fapt tot ce cunosc e doar un vis. Ce cunosc eu nu eşti tu... cunosc o iluzie ce mi-aş dori să fie reală... cunosc un trup şi doar ghicesc un suflet.

Sunt clipe în care ajung să cred că te cunosc... dar uit de fapt că sufletul e o mare mult prea întunecată şi adâncă. Uit că puţini îşi ţin sufletul în palmă sau îl pun la picioarele cuiva... Şi dacă nici tu nu te cunoşti cum poţi avea pretenţia ca şi ceilalţi să te cunoască?

Nu te cunosc deloc! Aşa cum nici tu nu mă cunoşti.

Nu te cunosc pentru că nu mă laşi... iar tu nu mă cunoşti pentru că nu vrei! Şi aşa trecem prin viaţă ca doi străini  ţinându-se de mână...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

"Bate" si ti se va raspunde...

Postări populare

On Facebook