Dimineața

Dimineața-i încă neîncepută și crudă, întinzându-se leneș sub razele înghețate ale soarelui de noiembrie ce mângâie în treacăt treptele lumii. Somnul se agață de gene și de brațele moi toropite de întunericul nopții. Aburi de cafea proaspătă umplu de arome vii aerul presărat încă cu stele. Visele-mi trezite își proiectează umbrele roșiatice pe podelele pe care pașii mei plutesc parcă și mi se înnoadă pe glezne. Zâmbesc cu ochii la cei câțiva trecători ce pășesc grăbit spre zările lor, cu speranțe ascunse prin buzunare, cu trepidații abia ghicite în suflete. Le inventez povești și destine, le desenez pe geam un trecut, o clipă, un viitor. Omul în trening pare să-și alerge secundele în căutarea fericirii; femeia în rochie verde încearcă să oprească tremurul mâinii cu care caută frenetic eliberarea din corsetul gândurilor ce azi par a fi negre. În pumn ascunde lacrimi ce îi picură pe pantofi. Un tânăr poartă pe umăr un trepied și toate fotografiile din lume cad în urma lui, în falduri grele, cu hohote de râs sau cu surâsuri strâmbe cu gust de portocale verzi.

Într-un colț de cameră încep să înflorească doruri și în urechi îmi suna a chemare clocotul treaz al vieții de afară.  E un cântec de sirenă ce vrea să mă smulgă din liniștea coconului de mătase, vrea să-mi crească aripi și să mă învețe să zbor căci fiecare dimineață e-un dans de crisalidă, aproape omidă, dar niciodată fluture. Doar zbatere. Doar dor. Doar murmur. 

Bagajele-mi sunt goale căci mi-a fost teamă să le umplu de trecut. Dacă nu mai am loc pentru amintirile de mâine? pentru îmbrățișări, pentru săruturile noi, pentru minutele și orele pe care le trecem în filele de gânduri și le petrecem apoi în etern.  Avem treabă, suflete! Dar mai ales avem un tren de prins și-o viață întreagă de trăit... Mi-e dor!

* Cuvintele lor: „Vavaly”, „Lili3d”, „Alma nahe”, „Carmen Pricop”, „Adriana 1”, „Vienela”, „Doar online”, „Adriana 2”, „Matilda - advertorial”, „Matilda”, „Max”, „Scorpio”, „Ioana”, „Ch3815h”, „Anacondele” sub bagheta magică a lui Psi*