Deșert

Tălpile-i arse,

Gleznele-i goale,

Privirile-i stinse

agățate în zare.

Mâinile-i obosite

purtând o desagă,

cu visele-i rănite

ce lacrimi dezleagă.

Cercul descris

de soare flămând,

pământul deschis

ca o gură arzând

și cerul albastru,

descuamat,

prevestind dezastrul,

aproape uitat. 

Gândul îi zboară,

descumpănit

legat cu o sfoară,

ca un zmeu obosit

de-atâta desprindere

de prea mult zbor,

pe-aceeași întindere,

în același decor.

Zadarnică-i goana

după umbră... desișul,

deslușind coroana

lui verde și visul

unui nou început

într-o oază-n amurg,

un desen ce-ar fi vrut

viu, ca un gând.

Destul a umblat

cu desaga în vânt,

destul a strigat

al lui nume... un cânt

ce curge șoptit

din sticla-i destupată,

vin roșu oțetit...

dar sticla e spartă.

Nici oaza nu e,

nici mâine nu vine,

nici el nu apare

cu doruri senine,

nisip pe pământ,

nisip și în cer,

nisip pe cuvânt...

deșert... un mister.

* Cuvintele lor: „Carmen Pricop”, „Dan”, „Adriana”, „Sonia”, „Vienela”, „Matilda”, „Scorpio”, „Ioana”, „Vavaly”, „Laura”, „Ioana Soglu”, „Alma nahe” sub bagheta magică a lui Psi *