Deșert



Tălpile-i arse,
Gleznele-i goale,
Privirile-i stinse
agățate în zare.
Mâinile-i obosite
purtând o desagă,
cu visele-i rănite
ce lacrimi dezleagă.

Cercul descris
de soare flămând,
pământul deschis
ca o gură arzând
și cerul albastru,
descuamat,
prevestind dezastrul,
aproape uitat. 

Gândul îi zboară,
descumpănit
legat cu o sfoară,
ca un zmeu obosit
de-atâta desprindere
de prea mult zbor,
pe-aceeași întindere,
în același decor.

Zadarnică-i goana
după umbră... desișul,
deslușind coroana
lui verde și visul
unui nou început
într-o oază-n amurg,
un desen ce-ar fi vrut
viu, ca un gând.

Destul a umblat
cu desaga în vânt,
destul a strigat
al lui nume... un cânt
ce curge șoptit
din sticla-i destupată,
vin roșu oțetit...
dar sticla e spartă.

Nici oaza nu e,
nici mâine nu vine,
nici el nu apare
cu doruri senine,
nisip pe pământ,
nisip și în cer,
nisip pe cuvânt...
deșert... un mister.



* Cuvintele lor: „Carmen Pricop”, „Dan”, „Adriana”, „Sonia”, „Vienela”, „Matilda”, „Scorpio”, „Ioana”, „Vavaly”, „Laura”, „Ioana Soglu”, „Alma nahe” sub bagheta magică a lui Psi *







Comentarii

Postări populare

On Facebook