Oamenii dar

E noapte...
Sub tâmplă gânduri zvâcnesc,
Se-îneacă în adâncul mării
Albastru-verzui și apele cresc
Ușor scufundându-mi corăbii.

Pe geamuri albite de picurii mari
Raze de lună pictează
Flori de vise împrăștiate în zări,
Speranțe ce tot mai dansează...
Un vals.

Închid ochii...
Sub pleoapă un zâmbet fugar
Mă poartă din nou către tine,
E cald și regretul atât de amar
Acum se desface-n ruine.

Mi-ai dat mâna ta, aripi mi-ai pus,
M-ai învățat zborul și te-am urmat
Peste nori, printre stele, tot mai sus
Atât de departe de-un trecut fărâmat.
Destin.

Pictez...
Culori cad din înalturi peste lume;
Pulbere aurie de raze de soare
Se-așterne cuminte peste străzi fără nume
Mistuite de doruri arzătoare.

Pe buze un fluture se-așează tăcut
Și-ușor îmi zdrobește cuvântul,
Cu aripa stângă îi face mormânt
Cu dreapta destramă Pământul.

Tac...
Dar ochii tăi mari îmi mângâie palma,
Îmi împletesc sentimente în păr,
Din suflet alungă cu clipirea lor toamna
Aducând parfum de flori de măr.

Un fulger arde o margine de cer
Și lacrimi de ploaie se-amestecă neclar,
Dar tu ești versul ce ma-învață să sper,
Curcubeul de mâine, omul meu dar.
Vouă.

*Oameni minunați, oameni-dar în tabel la Psi *