Duzina de cuvinte - Două păpuși

Ne-am întâlnit cândva, înainte de timpuri. Două păpuși de porțelan sparte, cu priviri albe și goale și cu trupul inert. Nici nu mai știu ce mână tremurândă ne-a creat și nici când am căzut de acolo, de sus, de pe primul raft. Îmi amintesc destul de vag atingerea dintâi a pensulei înmuiate în culorile Vieții, desenând un întreg Univers pe coala mată a ființei, dar simt încă durerea dălții mușcând amar piatra, sfredelindu-mi corpul rece, expunându-mi bucată cu bucată sufletul de cremene. Când a ajuns la bază s-a oprit, cu respirația întretăiata și picături mari de sudoare învăluindu-i fruntea, căzut parcă în abisul negru al visului profund. Nu s-a gândit că poate găsi acolo, printre atâtea cioburi și colțuri tăioase, inima de opal verde ascunsă ca într-o închisoare, ca o comoară prețioasă îngropată adânc în valuri. Scântei au aprins atunci noaptea, arzând cu flăcări mari, albastre. Căci cu fiecare bătaie de inimă pot transforma lumea în scrum, cu fiecare gând pot aduce potopul, cu fiecare zâmbet pot dezlănțui furtuna. I-a fost teamă. Cutia Pandorei se afla deschisă în palmele lui și pe umeri purta poverile întregii lumi. Mut a strigat după ajutor, dar glasul i s-a frânt de buze ca o pasăre ce se izbește de gratiile aurite ale coliviei sale. 

.....

În ochi a strâns toate tristețile firii și mi le-a picurat în suflet ca pe o otravă. Mi-a dizolvat sentimentele în necuvinte și tăceri și mi-a zidit speranțele în pereții gri ai dezamăgirii. Pe aripi mi-a turnat smoală de doruri și sub tâmpla a sădit Regretul. Mi-a lăsat nopțile în compania fantomelor lui ieri și zilele le-a înnodat cu ploi. A fărâmițat surâsul sub talpa lui grea și m-a transformat în... nimic. Bucățelele din mine le-a împrăștiat prin încăperi umede purtând amprentele altor condamnați ce-și așteptau resemnați sfârșitul, captivi în timp, între două clipe ce au uitat să curgă. Ultimul ciob verzui l-a închis într-o păpușă la care a lucrat zi și noapte, ca un profesor nebun cuprins de frenezie. Era opera lui de artă și a vrut-o perfectă. Cu ochi de rubine și petale de iasomie prinse în păr. Cu buze de foc, cu rochia albastră din aripi de fluturi, cu gleznele fine... dar legată cu corzi.

.....

Ne-am întâlnit cândva, înainte de timpuri. Două păpuși, de rang inferior, separate de prea multe galaxii, cu priviri albe și goale și cu trupul inert. Ambele sparte, ambele îngropate în doruri și uitări. Ambele cu corzile tăiate... am crezut că putem fi păsări într-o lume de colivii.

Acum eu sunt un vis iar tu ești numai amăgire.

*Cuvintele lor: "Almanahe", "Arcon", "Carmen Pricop" sub bagheta magică a lui Psi*