Ploaie

Cu tălpile goale pășea pe marmura rece și plină de apă. Rochița albastră, cusută cândva cu vise, era acum doar o stranie țesătură ce îi acoperea trupul firav. Ochii scăldați în lacrimi străluceau plăpând, căutând ieșirea. O fetiță cu părul castaniu și obrazul palid, cu inima smulsă mult prea devreme din piept, cu zâmbetul gol...

Holul infinit o adăpostea ca un mormânt, cu pereții vopsiți în gri fad și cu miros de speranțe distruse. Zgârieturi ciuate brăzdau pe alocuri tapetul, amintindu-i de lupta ce o purtase până când ultima picătură de viață i se scursese din vene...

Și totuși... Ușile grele din lemn se închiseseră cu zgomot, una câte una, zdrobindu-i crud iluziile nemărturisite încă. Otrava dezamăgirii îi ucidea ușor fiecare gând și fiecare aminitire scăldată în lumină ... Ecoul durerilor ce le îngropase sub cicatrici încă sângerânde îi vuia în urechi asemeni unui ocean lovit de furtună...

Din tavanul negru stropi mari de lacrimi cad... peste sufletul agonizând... peste simțurile distruse... peste bătăliile pierdute...

Seems like it's raining forever