Poveste

În seara asta voi scrie o poveste... Povestea unei păpuşi... o păpuşă prea mică pentru mâinile care o mânuiau... o păpuşă ucisă de degete nepăsătoare care au încetat să o mai mângâie... doar o păpuşă.

Era doar o păpuşică legată cu sfori de degetele lui... o păpuşică naivă care credea în EL... De fapt care VOIA să creadă în el... voia cu atâta disperare încât ajunsese să se mintă singură... ajunsese să nege ceea ce vedea cu ochii ei ori ceea ce simţea pe piele. Ar fi făcut orice, doar să îi fie lui bine... S-a îmbătat cu apă rece, s-a înecat în minciuni frumoase care ziua sclipeau în soare iar noaptea deveneau hidoase. A vrut să fie fericită măcar pentru o oră sau o zi fără să se gândească că fericirea ei ar putea fi o altă minciună.

Nimic nu ţine pentru totdeauna... nici măcar minciuna... Şi într-o zi minciuna lui s-a năruit şi, odată cu ea, au murit şi visele ei, a pierit speranţa şi şi-a pierdut încrederea. Cum să separe adevărul de minciună? Ce era adevărat şi ce nu din tot ceea ce îi spusese el? Cât de des a minţit? Ce lucruri nu aflase încă? Erau chinurile sufletului ei, lacrimile şi strigătele lui disperate... şi mâna de care era legată...

Trebuia să oprească lacrimile, minciunile, tot... Sforile au fost tăiate cu brutalitate şi durere intensă de mâini tremurânde iar în locul lor au rămas doar răni adânci, sângerii. Minciunile se sfârşiseră... odată cu încrederea şi visele ei.