Saudades

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Zile învelite în ambalaje colorate de bomboane în care timpul ne aluneca leneş printre degete. Pline de soare cald şi de reflexiile aurii ale unui râu îndepărtat. Cu parfum de flori sădite proaspăt ce se amesteca dulce cu aroma cafelei noastre. Presărate cu vise ce zburau libere printre crengi de copaci înmuguriţi, într-un parc liniştit şi umbros.

Zile în care râsul nostru alerga pe pavimente de piatră cubică atât de migălos realizate. Şi clopotele sunau... şi mireasma de portocale umplea aerul. Sufletele noastre se odihneau privind cerul albastru, ascultând valurile îndepărtate ale uriaşului cu trupul lichid care se amestecau cu nisipul... şi cu gândurile noastre.

Nopţile calde ne primeau în braţele lor presărate cu stele, ne înveleau cu mantia lunii şi erau martorele orelor nesfârşite brodate cu zâmbete şi amintiri. Clădeam vise şi le puneam infinitul ca graniţă. Ne învăţam speranţele să ardă acolo sus, în văzduh.

Cât mi-e de dor...

Mă vei căuta

joi, 13 ianuarie 2011

Când ochii te ard... Când ţi se taie respiraţia... Când pulsul se opreşte brusc... Când simţurile se pierd... Când şoaptele tac...

Prin plămânii tăi trec eu, aerul ce aprinde flacăra dorinţelor tale înlănţuite de prea mult timp.
Prin venele tale alerg eu, nectarul ce-ţi hrăneşte următoarea bătaie a inimii atât de chinuită de prea multă pasiune.
Prin ochii tăi pătrund eu, lumina ce cade delicat peste simţurile-ţi încordate de prea multă aşteptare.
Prin porii pielii tale alunec eu, atingerea dureros de dulce ce îţi face visele să explodeze în miliarde de culori.
Prin urechea ta picur eu, şoapta pierdută ce-ţi dezlănţuie plăcerile atât de adânc ascunse în trup.

Când ochii te ard... Când ţi se taie respiraţia... Când pulsul se opreşte brusc... Când simţurile se pierd... Când şoaptele tac...

Vei căuta lumina... şi aerul. Nectarul... şi atingerea. Şoapta.
Mă vei căuta...

Lasă-ţi sufletul să se odihnească pe trupul meu!

Noapte...

joi, 6 ianuarie 2011

... rece şi goală, cu vântul şuierând ameţitor... cu stropi grei de ploaie care par a nu se mai opri. Închid ochii ce nu vor să mai vadă nimic din ruinele ce mă înconjoară mute, udate de lacrimile Cerului.

Toate dispar undeva, în întuneric... Sunt într-o grădină... în mijlocul unei explozii de culoare şi raze calde de soare. Desculţă, păşesc moale pe iarba îmbrăcată în picături de rouă. Un sunet pierdut printre frunzele copacilor îmi şopteşte uşor ceva în ureche. Tresar. Fiori fierbinţi şi reci îmi urcă încet pe spatele învăluit într-o atingere invizibilă. În jurul meu plutesc vise şi gânduri... dar nu sunt ale mele. O privire îmi arde retina, topindu-mi mintea, răscolindu-mi pasiunea şi transformându-se în trup. Cu mâinile îmi ţese un veşmânt de foc scăldat în mângâieri. Cu buzele desenează Iadul pe buzele-mi uscate. Cu ochii îmi pătrunde sufletul şi îmi goleşte mintea.

Mă atrage în flăcările lui ce joacă demonic şi în privirea mea. Îmi atinge însetat corpul şi se transformă în apă, pătrunzându-mi fiecare por, pierzându-se în mine. Îl simt curgându-mi prin vene ca pe o otrava dulce pe care am băut-o cu nesaţ. Îmi simt sufletul purtându-i parfumul ca pe un drog ce mă ucide lent, dar pe care îl caut tot timpul printre vise...

Dimineaţă... rece şi goală, cu vântul şuierând ameţitor... cu stropi grei de ploaie care par a nu se mai opri...

... Eu încă mai ard.

Agonia extazului

miercuri, 5 ianuarie 2011

Speranţe picurate pe trupuri goale... şoapte rostite de buze mute... vise ce zboară dincolo de imaginaţie... gânduri clădide din atingeri fine... pasiune înecată în nopţi fierbinţi... raze de soare cu aromă de fericire... suflet ce tresare când mâinile tale îl ating... încredere ascunsă în spatele unui zâmbet... viaţă înveşmântată în petale de flori...

Pe toate ţi le-am dat... pe toate mi le-ai luat...

Nimicul ce mi-a rămas îl îmbraci în indiferenţă şi mi-l dăruieşti, cu privirea goală, cu mâinile reci...

Am căzut epuizată pe patul durerii mele şi nu mă mai pot ridica... speranţele au zburat peste cioburile viselor mele. Sufletu-mi mi-a fost condamnat la moarte de zâmbetul tău glacial... A plâns.. a strigat... a căutat o ultimă fărâmă de viaţă. Dar nu era nimic acolo... doar Eu închisă într-o inimă ce a murit de mult... în inima care bătea odată cu a mea şi care acum s-a oprit.

Nu a mai rămas nimic.

Voi...

luni, 3 ianuarie 2011

... îmi desenaţi pe pleoapele închise priviri ce pot zbura dincolo de orice orizont.
... îmi pictaţi răsăriturile atunci când eu simt doar apusul şi tot voi aduceţi soarele peste cortina gri de nori grei.
... îmi creionaţi zâmbete pe buzele şterse şi pline de îndoieli şi suspine.
... îmi ştergeţi lacrimile ce-mi cad grele pe obraz, cu mângâieri moi de speranţă.
... îmi acoperiţi trupul rece cu picături fierbinţi de suflete calde; îmi adunaţi cioburile sângerii de aripi frânte şi le redaţi umerilor care le-au purtat cândva.
... îmi învăţaţi visele sa zboare din nou, eliberându-le din colivia minţii şi din mâna ce le-a ţinut captive de atâtea ori.
... îmi arătaţi drumul pe care uneori mă pierd, dar pe care vă găsesc întotdeauna.. oricât de mult ar ploua şi oricât de frig ar fi.
... îmi înveliţi inima în mantii purpurii de mângâieri ori de câte ori şoaptele voastre mi se scurg în ureche... şi vibrez

Şi ştiu...
... că ochii mei vor vedea chiar şi fără lumină.
... că raze mă vor încălzi chiar şi fără soare.
... că zâmbete vor străluci chiar şi printre lacrimi.
... că lacrimile mele se vor îneca în palmele voastre.
... că trupul meu va zbura chiar şi fără aripi.
... că visele mele nu vor mai fi captive nicicând.
... că drumul va fi uşor pentru că voi sunteţi acolo.
... că inima mea va bate mereu... în ritmul inimilor voastre.

"Am cei mai buni prieteni de pe Pământ"

Reading me...