Umbrela roşie


Un parc... O bancă rece... O ploaie grea. Statui de piatră ce trec pe lângă mine şi... eu... privind în golul unui suflet pierdut. Oare cine sunt eu?

Ploaia s-a oprit... De ce? O umbrelă roşie m-a ascuns sub ea... Este sufletul tău! Un soare de speranţă împrăştie norii... Este zâmbetul tău. Un parfum de viaţă învăluie parcul... Este mâna ta.

Şi te cunosc!... Te-am mai văzut! Te-am adăpostit şi eu cândva sub umbrela mea de... egoism. Ţi-am oferit şi eu cândva parfumul... superiorităţii mele. Ţi-am dăruit şi eu ceva... nepăsare şi atât. Dar tu ai ascuns totul în cufărul iertării... Şi-ai plâns pentru mine... Şi-ai râs cu mine... Şi mi-ai dat sufletul rătăcit înapoi. Ţi-am cerut iertare în vise pierdute în noapte iar tu m-ai iertat în zori.

Acum îmi completezi gândul încă nerostit. Îmi alini durerea încă nemărturisită. Îmi ştergi lacrima încă nevărsată. Îmi colorezi visul încă nenăscut... Şi egoismul a căzut sfărâmat. Şi nepăsarea a dispărut mută. Şi superioritatea s-a pierdut departe... Şi s-au topit toate sub o privire caldă, sub un suflet fierbinte, sub o speranţă arzătoare...

Toate pentru tine...
Totul pentru tine!

Comentarii

  1. din pacate asa se intimpla de cele mai multe ori;nu observam la timp sau din timp acele "umbrele rosii"care ne protejeaza de unele"ploi acide"ale vietii...dar pana la urma dragostea invinge si mereu aduce sub o singura "umbrela rosie" doua suflete pereche...sa fii iubita!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Ryana: Multumesc draga mea! Sa nu incetezi niciodata sa cauti umbrela ta rosie

    RăspundețiȘtergere
  3. off,suflet minunat,din pacate "umbrela mea rosie"a fost si ramane o fata morgana...si iar,din pacate sau din fericire,m-am obisnuit doar cu o "umbrela"de culoare gri..si mai mereu am fost nevoita sa invat a rezista ploilor ce m-au '"biciuit" nemilos...oricum multumesc mult pt.gandul frumos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Speranta.. e singura care este mereu cu noi. Umbrela rosie ..oricine o cauta,oricine are nevoie de ea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos ai scris ... si poate ca mesajul a ajuns acolo unde trebuie sau ca la citit cine trebuia!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

"Bate" si ti se va raspunde...

Postări populare

On Facebook