Am fost acolo...

... pe fundul prăpastiei reci acoperită de ceaţă şi gânduri amare. Am fost acolo unde niciun gând nu poate măcar ajunge. Am fost acolo unde coşmarurile sunt doar vise frumoase. Am fost acolo unde până şi lacrimile se opresc în faţa disperării mute.

Durerea a rupt bucăţi din mine şi le-a aruncat nemiloasă în neant. Am strigat în tăcere... m-am prăbuşit fără zgomot... am sperat.

M-am agăţat de fiecare pietricică a închisorii umedă de lacrimile mele. M-am zgăriat, m-am rănit, am cazut iar şi iar, dar m-am ridicat din nou, cu şi mai multă forţă. Am găsit lumina ce o credeam pierdută şi m-am scăldat în ea, cu sufletul gol, cu visele sparte, cu ochii închişi. Atingerea ei m-a alinat iar murmurul tainic mi-a redat speranţa. Acum trăiesc... din nou.