Invitație la viață (11)

Mi-au rămas numai o mie de cuvinte, o mie de respirații, o mie de bătăi de inimă. Restul au zburat în zări goale precum păsări speriate de siluetele negre ale nopții. S-au pierdut undeva, între două clipe efemere iar eu am uitat să le numar, să le apreciez, să le simt. Le-am împrăștiat ca omul ce se crede nemuritor, trăind printre zei. Le-am oferit celor ce nu aveau nevoie de ele, le-am picurat în urechi surde și le-am desenat unor priviri oarbe. Le-am scris pe ziduri murdare de mucegaiul atâtor minți, ziduri pătate cu minciuni și iluzii furate. Le-am tatuat pe inimi ce au uitat să simtă, împietrite de dorurile lor și împovărate de cicatrici.

Uneori au fost mângâieri și au lăsat în urmă parfum dulce. Alteori au fost pumnale spălate de lacrimi și regrete. Dar era prea târziu... Victimele agonizau atârnate de mâna mea precum păpuși cu destinele înnodate iremediabil de soarta păpușarului. Au fost și cântec uneori, poveste cu zâne ori poem de amor. S-au transformat în țipăt și blestem, în otravă și săgeți înmuiate în venin. Au salvat, au ucis, au zâmbit și au plâns. Au fost cuvinte sparte de podele și plouate peste geamurile atâtor încăperi albastre. Au fost... uneori fără rost, egoist și laș. Negândite, nerostite... necuvinte. 

Mai aveam o mie de cuvinte... acum au mai rămas doar 768.

 „Make every word count”