Astăzi...

... trăiesc ca o umbră uitată de toţi şi de toate. Scăldată în lacrimi ce nu se mai opresc. Astăzi... aştept mâna care să-mi mângâie faţa şi vocea care să-mi spună că mă iubeşte. Şi simt cum parcă mă descompun în aşteptarea ta... cum parcă mă prăbuşesc în mine. Şi lacrimile astea ce nu se mai opresc.

Mă dor toate... dar cel mai tare mă doare sufletul pe care ţi l-am oferit cu atâta încredere şi pe care azi mi-l aduci înapoi. Dar nu-l mai recunosc! nu poate fi al meu!! Peste vechile cicatrici altele noi sângerează... e plin de vânătăi şi de durere mută ce nu se poate şterge. Este în genunchi în faţa ta... şi te imploră să nu-l ucizi de tot. Să nu-i răpeşti visele... să nu-i mai negi salvarea. Lasă-l să trăiască, pansează-i rănile, picură iubire pe vânătăile lui. Ţine-l în palmă şi uită-te atent... bucăţica aia plină de lacrimi şi sânge este singura care te va iubi orbeşte toată viaţa! Nu o lăsa abandonată pe cărări lipsite de speranţă!

Nu o lăsa să moara!