Ziua 25



Încremenire...
Orele trec ca un fum albicios pierdut în uitare. Dansează prin aer cu mișcări fluide și moi de porumbel picurat cu lapte, însetat de zbor și zare albastră, și-apoi se topesc în nemișcare ca și cum totul ar fi fost doar o părere mută. Brațele îmi pulsează de dorul inconfundabil și nestins al îmbrățișărilor noastre precum o rană deschisă colorând cu roșu-sângeriu carnea din care a fost tăiată. Corpul se învârte gol printre așternuturile reci îmbibate în coșmaruri și tăcerea lichidă ce se scurge pe pereți, împodobite cu ghirlande de mucegai și mirosind a cauciuc ars. Liniștea asta îmi asurzește urechile.

Dimineața te aduce obosit precum marea aduce la țărm trupurile furate de sirene printre ochiuri albastre de mătase și printre undele clare ce se sparg în curcubee minuscule, de stânci. Palma îți este caldă și poartă rotundul dantelat al sânului meu printre amprentele fine, poartă parfumul așteptării mele și șoapta nescrisă încă pe buzele noastre. Inima se întoarce iar la locul ei între coastele mele abandonate fantasmelor cu ochi de himere și voci de amăgiri dulci aducătoare de furtuni. Coșmarul se topește-n vis legat cu zâmbet cernut pe tâmple a împlinire. 

Ploaia se scurge pe geamuri într-un spectacol dezolant ce îmi inundă trupul obosit. Buldozerele cuvintelor tale se lovesc de marginile de sticlă ale distanțelor pe care sufletele noastre, ascunse în buzunare, și le desenează acum printre genele surate și printre bătăile de aripi. „Mi-e dor!”, „Te iubesc!”, „Mâine...”


* Cuvintele lor: „Scorpio”, „Oglinda lui Erised”, „AdrianaT”, „Vienela”, „Adriana”, „Dan”, „Carmen Pricop”, „Maya”, „Vavaly”, „Drugwash”, „Vântdetoamnă”, „Adicherish”, „Dia naicu”, „Adelina”, „Matilda”, „Laura Laly” sub bagheta magică a lui „Psi

Comentarii

Postări populare

On Facebook