Visător

miercuri, 23 noiembrie 2011
O altă dimineață îmi mângâie privirea obosită și trupul gol. Mă ia de mână purtându-mă peste marmura rece și mă duce în fața oglinzii.
Scoate cu grijă din sertar o privire caldă cu care îmi acoperă ochii goi. În cealaltă mână are pensula cu care știu că va picta un zâmbet dulce peste cutele buzelor mele. Îmi desenează viu obrazul pe care lacrimile au conturat urme amare.
Îmi îmbracă pielea într-un corset arămiu ce-mi taie respirația și ascunde bătăile nebunești ale inimii. Sub el niciun por nu îndrăznește să tresară, niciun fior nu-l poate străbate. Sufletul se lovește violent de trupul transformat acum în închisoare ca și picăturile de ploaie ce se izbesc de geamul rece. Visele își frâng aripile, agonizând.
Aș vrea să strig, dar sunetul moare tăcut pe buze. Aș vrea să închid ochii... Aș vrea să fug... Aș vrea să simt...

Sunt doar un om... Un Visător

Fum...

duminică, 20 noiembrie 2011
... moale și fin îneacă camera goală și rece. Parfumul se disipă lent învelindu-mi trupul, amestecându-se indistinct cu porii pielii mele. Siluete ciudate dansează prin aerul încărcat de tristețe, printre picăturile de singurătate ce cad grele pe podea. Imaginea lor pictată pe retină îmi golește mintea și-mi pulverizează gândurile.
Mă pierd ușor printre visele de nisip construite pe malul unui ocean capricios.
O iluzie dulce-amăruie mi se așează în părul împletit cu adierile calde ale unei dimineți pierdute printre prea multe nopți.
O lacrimă se agață capricios în privirea-mi încremenită într-o clipă nesfârșită, în care timpul a murit.
Simt cum materia se dezintegrează și doar cerul plin de nori acoperă goliciunea lumii întregi... Aceeași lume uitată ieri printre stropi de ploaie reci... Aceeași lume ce azi mă reneagă și mă acoperă cu cortina grea a uitării, a tăcerii, a visului ucis.

Fumul dispare... Mirosul atât de cunoscut al cafelei mă cheamă cu o șoaptă blândă... Doar mintea mai aleargă pe cărări necunoscute pline, probabil, de spini.

Peisaj... din suflet

vineri, 11 noiembrie 2011
L-am văzut de zeci de ori... Cu toate podurile lui înălțate peste fâșia aurie ce curge neîncetat; cu sutele de lumini ce îl străbat fulgerător târziu în noapte; cu milioanele de râsete ce se înalță în văzduh.
L-am văzut de zeci de ori... Cu străzile înguste ce respiră sub pașii grăbiți; cu oamenii ce vin din toate colțurile zării să-l vadă, să-l simtă, să-l trăiască și apoi să îl poarte sub piele pentru tot restul vieții lor.
L-am văzut de zeci de ori... Prin perdeaua de apă ce îi udă fața în zilele reci de iarnă; pictat în rozul pal al petalelor ce și le prinde în păr primăvara; scăldat în razele soarelui torid ce mângâie leneș valurile, vara; înveșmântat în frunze aurii, toamna.
L-am văzut de zeci de ori... învăluit în parfum de viață, energie și vitalitate;  cu grădinile nesfârșite scăldate în verde crud; cu miliardele de stele ce îl luminează noaptea.
Da! L-am văzut de zeci de ori... L-am simțit... L-am trăit... Și acum îl port sub piele.

...Și încă îl mai caut în fiecare loc în care aripile timpului mă poartă.

You and Me.... Forever

duminică, 6 noiembrie 2011
Am strâns toate tristețile și le-am înecat în strălucirea ochilor tăi.
Am luat ultimul tău sărut și mi l-am tatuat pe umărul stâng.
Am închis zâmbetul tău sub pleoape, acolo de unde nimeni nu mi-l poate șterge vreodată.
Am prins în păr respirația ta calmă și parfumul cu care mă învălui în fiecare dimineață.
Am împletit ritmul inimii tale și bătăile inimii mele într-un cântec dulce care să aducă primăvara în locul toamnei reci.
Am desenat atingerile tale adânc sub piele și șoapta ta am închis-o într-o scoică.
Am gravat pe suflet ultima rază de soare care ne-a mângâiat cald genele.
Am conturat buzele mele cu buzele tale într-un dulce surâs iar nopțile noastre le-am pictat pe pereții zilelor ce încă nu s-au scurs.
Am împachetat toate amintirile cu noi în singurul bagaj pe care îl voi lua cu mine oriunde pașii nesiguri mă vor purta.

Pentru că...
    ...Te iubesc!

A uitat...

vineri, 4 noiembrie 2011
Stătea liniștită la fereastra pe care sropi mari se spărgeau zgomotos. În mână, ceasul ticăia obsesiv, amintindu-i de clepsidra cu nisipul fin și colorat. Cu degetu-i subțire rotea limbile ceasului, ucigând secundele, sufocând minutele. Se grăbea! Aștepta...
Noaptea trăgea cortina grea peste frunzele zgâriate de vânt. Câteva stele sclipeau timid iar luna înghițită de nori abia se ghicea. Venise în sfârșit!

Cu capul greu se întinse pe pat, pictându-și delicat un zâmbet în colțul gurii. Mintea i se golea, ticăitul ceasului amuțise iar nisipul din clepsidră s-a pierdut undeva în întuneric. Putea acum să-și țeasă mătasea fină a visului cel dulce...
... Priviri moi, bătăi suave de inimi, roua zorilor, inocența copilului de ieri, naivitatea fluturelui ce se lasă sedus de parfumul unei roze, albastrul infinit al cerului de vară, atingerea delicată a unei șoapte... cusute toate cu fir de speranță...

Și toate nopțile trăia... și toate zilele aștepta...


Noaptea trăgea cortina grea peste frunzele zgâriate de vânt. Câteva stele sclipeau timid iar luna înghițită de nori abia se ghicea. Venise în sfârșit!


Pe perna moale își așeză cu grijă gândurile și își lumină obrazul cu vechiul zâmbet cald. Închise ochii... Gol. Îi deschise și îi închise din nou... Același gol. Privi în suflet... Întuneric.
Visul era rupt în fâșii, acoperit cu cenușă și noroi. Privirile moi aruncau săgeți otrăvite. Bătăile inimilor erau doar un zăngănit asurzitor. Roua zorilor se înecase în lacrimi și sânge. Inocența agoniza, zdrobită. Fluturele naiv se izbea de pereți cu aripile frânte. Rozele se ofiliseră. Albastrul infinit era de un cenușiu apăsător. Șoapta se pierduse în neant...


A trăit într-un vis...
A uitat să trăiască în realitate.

Reading me...