Soulless

O masă mică, rotundă și neagră. Un scaun. Două brațe zgâriate și pline de lovituri.

- Iar ai venit? Ai promis că va fi ultima oară.
- Ți l-am adus din nou. Oricum, îți aparține!

O cutie pătrată, de sticlă. În ea, un suflet încă ud de lacrimi și sânge. O privire de diavol ațintită asupra-i.

- Da... e același... plin de cicatrici pansate cu zâmbete și indiferență.
- Ia-l! De astăzi vreau să simt numai cu trupul. În mijlocul nopții strigătele lui mă trezesc... lacrimile lui îmi inundă rațiunea... naivitatea lui mă strânge în lanțuri grele. Nu îl mai vreau!
- Prea bine!

O temniță imensă, umedă și rece. Mii de cutii și mii de suflete ce plâng încet, abandonate. O gaură în piept.