Agonia extazului


Speranţe picurate pe trupuri goale... şoapte rostite de buze mute... vise ce zboară dincolo de imaginaţie... gânduri clădide din atingeri fine... pasiune înecată în nopţi fierbinţi... raze de soare cu aromă de fericire... suflet ce tresare când mâinile tale îl ating... încredere ascunsă în spatele unui zâmbet... viaţă înveşmântată în petale de flori...

Pe toate ţi le-am dat... pe toate mi le-ai luat...

Nimicul ce mi-a rămas îl îmbraci în indiferenţă şi mi-l dăruieşti, cu privirea goală, cu mâinile reci...

Am căzut epuizată pe patul durerii mele şi nu mă mai pot ridica... speranţele au zburat peste cioburile viselor mele. Sufletu-mi mi-a fost condamnat la moarte de zâmbetul tău glacial... A plâns.. a strigat... a căutat o ultimă fărâmă de viaţă. Dar nu era nimic acolo... doar Eu închisă într-o inimă ce a murit de mult... în inima care bătea odată cu a mea şi care acum s-a oprit.

Nu a mai rămas nimic.

Comentarii

Postări populare

On Facebook