Ocnaș

luni, 30 aprilie 2012
- De ce plângi? Ți-e dor de cineva?

Dor... un cuvânt în marea de cuvinte. Un cuvânt ce nu-l mai simt pentru că îl port în vene în fiecare clipă. Cum să umpli un gol atât de mare cu câteva cârpe vechi și niște zâmbete sparte? E ceață... ceață de lacrimi în priviri pierdute. Ceață umedă de atâtea dureri impregnate în sânge. Mă zbat în propria temniță ca un ocnaș ce poartă de gleznă lanțurile grele ale copilăriei frânte. Zâmbesc adesea, dar numai Cerul mai numără nopțile în care împrăștii visele pe perna udă de lacrimi și mucegăită de suferințele născute în secunda în care ochii ei s-au stins. 
Raze de soare inundă camera spărgându-se de podeaua rece. Sunt cioburile speranțelor vechi pe care le-am ascuns sub piele, dar care acum sângerează prin colțișoare de trup. Lumea e vie și caldă. Lumea nu știe... 
Eu sunt un mort ce bântuie străzi pietruite scrijelindu-și tristețea pe pereții muți. Sunt o fantasmă ce aleargă pe plaja  visului ucis înainte de a vedea strălucirea dimineții încercând să adune firele de nisip ce l-au format cândva. Sunt un cadavru al cărui inimă a fost smulsă din piept când încă mai respira și aruncat în Univers așa, incomplet, mort și totuși viu, căutând zadarnic mâna ce l-a disecat. Sunt o nălucă bâjbâind în întunericul neființei, agonizând și așteptând de fapt sfârșitul... promisiunea că Undeva voi fi din nou copilul tău cu ochi de ursuleț.

- Astăzi era ziua ei...





Noduri și frânghii



Pe frânghii de vise cobor către tine, cel ce te legeni pe aripi de noapte și somn. Privesc în tăcere cum stropi de lumină se sparg de geamul udat cu lacrimi și acoperit de uitări. Cu noduri grele mi-am legat trupul de ultima speranță făurită în doi. Îi cresc aripi și rog vântul să o poarte departe, să nu mă strivească cu trupu-i greoi. Pe-un colț de gând am scris o poveste începută cu "A fost odată..." acoperită acum cu fire lungi de praf ce-așteaptă o suflare delicată să-i redea parfumul pierdut printre așternuturi răvășite.

Mișcări sacadate de suflete ce se joacă "de-a v-ați acuns" umplu camera goală și în urma lor fluturi zboară galben, pictând pereții cu aripile lor. Respiri cuminte cuvintele nerostite încă de doua buze moi ce nu au învățat decât să te iubească mut. Razele invizibile ale unei vieți construite de mâini ce iși vorbesc prin atingeri subtile îmi îmbraca pielea zgâriată de clipele petrecute în singurătate și dezolare. În fața ochilor mei Timpul se-ntinde obosit pe Pamantul ud.
Lumea se descompune și fiecare moleculă din ea se pierde undeva în eter. Vidul sparge liniștea în miliarde de bucățele transparente ce se-amestecă cu trupul meu lichid. Te caut... Lumea se prăbușește sub noi... în noi... cu noi... și nici toate nodurile și franghiile nu au putut să o oprească. 




Paradisuri - Monday Seven

Escapadă

Fragil

Înalt

Inocență

Liberatate

Melancolie

Miraj
































































































* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *



Invitație la viață (6)

duminică, 29 aprilie 2012
Începuturi... timide, moi, parfumate. Călcăm cu grijă printre zilele calde temându-ne să nu strivim cumva magia. Pășim pe covorul de stele afișând zâmbetul repetat de atâtea ori în oglindă... dar încă imperfect. Privirile se împletesc molatec căutând bucățele de suflet de care să-și agățe speranțele. Degetele fine desenează aripi pe trup și curcubee, țesând clipele în nopți nesfârșite. Flori și vise pictează tăcerile ce se cuibăresc între cele două inimi sortite aceluiași destin. Licoarea dulce a iubirii aleargă prin vene ca un drog aprinzând sentimente pierdute cândva. Plutim... iar pământul întreg se așterne cuminte la picioarele a doi îndrăgostiți ce nu mai au nevoie decât de doi ochi dragi si de următoarea respirație ce îi aduce împreună.

Așa încep toate poveștile... Care este sfârșitul?


Era povestea de dragoste perfectă... până ce devine crima perfectă.


Duzina de cuvinte - Cuvântul ce-a murit

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Goluri albe mi se aștern în față dezgolind marea de hârtie ale cărei valuri dansează alene sub raze palide de lună. O ceață lăptoasă se-așează peste cuvintele ce nu le mai pot desluși, aidoma fantasmelor ce bântuie mințile aflate în pragul nebuniei. Le caut bâjbâind cu mâinile goale, zgâriindu-mă de pietrele reci. Le strig cu vocea pierdută în depărtări, spartă în mii de ecouri surde. Le desenez pe plaja gândului nerostit dar întunericul le-acoperă cu valuri de întuneric, rostogolindu-le într-o vale sumbră a uitării.
Privesc orizontul ce zace atârnat de-un nor de vată cenușie. Nu mai e senin așa cum tu l-ai desenat și mi l-ai așezat la picioare într-o seară de mai. Atunci făuream cuvinte din parfum de vară si praf de stele. Acum guri negre de foc și cenușă înghit fiecare secundă și fiecare literă ce mi-a fost teamă să o rostesc și a murit speriată pe buzele mele. Flori de vise, pâlnii roșii și albastre, se ofilesc într-un colț de minte părăsită de orice speranță și dorință. Un tablou ce nu mai poate fi privit decât prin perdeaua groasă de lacrimi și disperare. Tabloul atârnat acum în mijlocul temniței goale și umede ce-mi înghite privirea și nopțile ce încă nu au fost.

Sufletul pustiit cade ca un castel de nisip înghițit de valuri, singur, uitat și mut. Cuvintele nu mai sunt! Cuvintele au murit! Nu știu să le mai leg! Nu știu să mai fiu!


*Cuvintele lor: "Tibi", "ZhaO" "Cristina", "Anacondele" sub bagheta magica a lui Psi*



Suflet în oglindă

miercuri, 25 aprilie 2012

Am rămas singură înveșmântată într-o lacrimă amară ce s-a prelins pe geamul mut. Imaginea ei s-a destrămat ca visul trezit de zorii dimineții...

Cerul s-a stins sub ploaia de regrete ce picură mărunt. Lumea se-nvârte în cercuri rupte și fără de înțeles precum fantasme trezite din nou la viață după somnul adânc al uitării. Ochii privesc în goluri pline de iluzii reci ce strălucesc preț de o secundă și-un film se proiectează tremurat pe fila albă ce se-așterne palidă și obosită pe masă.

Mâna ei caldă o simt ca pe-un fior ce se prelinge prin porii dezgoliți și picură apoi în sânge. Doi ochi căprui și-atât de triști îmi desenează zâmbete pe chip și-mi cântă un cântec ciudat, dar cunoscut. Aș vrea s-o strâng în brațe și să o îngrop sub piele, să o ascund de zilele și nopțile ce vor veni. Să înec țipătul Lumii în valuri albastre iar noi să ne jucăm cu luna pe muzica unui răsărit violet.

Să îi construiesc castelul din scoici legate cu iluzii și să-i ascund în el naivitatea. S-alerg spre el când noaptea mă sufocă, când uit să cred, când nu mai știu să zbor. Să-i fac din stele leagăn și aripi din vise, să nu cadă și ea așa cum am căzut de-atâtea ori, cu sufletul îngenuncheat și rupt.

- De ce m-ai abandonat în camera aceea goală? mă-ntreabă în tăcere. 
- Ți-am lăsat visele mele să-ți țină de urât. Le-am smuls pe fiecare de sub piele și ți le-am oferit.
- Erau însângerate. Au țipat să le iei înapoi. Și eu am țipat...
- Știu. Și inima mea țipa când am scos-o din piept și am oferit-o unui demon.
- Am scrijelit pereții în delirul meu, rugându-te să vii...
- Oamenii mi-au scrijelit pe trup durerea, ruga mea s-a pierdut undeva între Cer și Pământ iar Dumnezeu m-a uitat.
- Eram copii...
- A trebuit să cresc, să fiu adult. Să uit jocul, să învăț disperarea, să gust veninul și să îmbrățișez singurătatea.
- Și visele?
- Le-am desenat cu cretă colorată pe un asfalt încins. Au fost călcate în picioare și șterse de atâtea ploi ce-au curs din ochii mei.
- De ce m-ai omorât?
- Eu am murit odată cu tine.

Privirea i s-a înecat în boabe mari de lacrimi ce mi-au udat obrajii. Pe fruntea-i fină, riduri subțiri se aștern, confundându-se imperceptibil cu ale mele. În colțul gurii un zâmbet piere topit pe buzele mele. Ochii ei luminoși și naivi rămân goi și muți, pierzându-se în ochii mei.
Am rămas singură înveșmântată într-o lacrimă amară ce s-a prelins pe geamul mut. Imaginea ei s-a destrămat ca visul trezit de zorii dimineții... și în oglindă sunt doar eu. 


*Articol înscris la Blog Power, ediția 19 cu o temă propusă de mine*


Simplitate - Monday Seven

luni, 23 aprilie 2012

Faces

Feather


Grandor

Love
Reality


Shallow

World




* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *




Invitație la viață (5)

duminică, 22 aprilie 2012
Averi... ne petrecem viața strângând cât mai multe, cât mai strălucitoare, cât mai mari. Ne vindem timpul pentru câteva monezi ce vor cumpăra apoi fărâme de fericire efemere. Ne amanetăm zilele pentru un ”mâine” liniștit, dar uităm că poate el nu va veni niciodată. Ne jertfim anii la picioarele unui zeu înșelător ce ne aruncă din când în când câte o bijuterie scumpă menită să ne orbească cu licărul ei... dar în noapte diamantele nu mai strălucesc.  Uneori îi aducem ca ofrandă suflete ce ne iubesc și ne așteaptă privind secundarul ce-a rămas pe loc. Lacrimile ce le cad pe obraz și pe perna goală de lângă ei. Cuvintele ce mor în tăcere și atingerile ce nu ne mai ating... pentru că sufletul nostru este vândut de mult. 
Într-un final rămânem singuri și murim goi, așa cum ne-am născut. Căutam timpul ars pe rugul orelor trecute, căutăm mâna ce-am lăsat-o undeva pe drum și inima oferită Diavolului. Căutăm... N-a mai rămas nimic.

Black Gold


”Tot ceea ce poate fi cumpărat cu bani nu are nicio valoare!”



Pictor...

miercuri, 18 aprilie 2012

...avid de viață și de răsărituri noi. Cu pensula în mână se joacă nebunește pe colile albe. O zi și-o noapte... un tablou. 
Cândva și-a desenat sufletul și l-a atârnat pe un perete albastru. Doi ochi căprui l-au mângâiat cu priviri moi, spunându-i că-l iubește. I-a pus în mână o pensulă și l-a lăsat să-l umple cu culori noi, nemaivăzute. Sufletul strălucea...
Într-o noapte fără lună, ochii lui cei dragi s-au stins. Pe peretele albastru stropii de ploaie grei curgeau amar. Pânza îmbibată în durerea gri curând s-a sfâșiat în bucățele și din sufletul odată senin n-a mai rămas decât un pumn de praf. Și-a strâns tablourile și le-a îngropat împreună cu visele într-un cavou negru și umed. Și-a șters astfel Trecutul.
A plecat în lume cu un pumn de culori și o pânză cenușie. A pictat lacrimi și gânduri goale, a pictat zile agonizând, a pictat suflete hâde și priviri căprui ce l-au ucis cândva. L-a uitat pe Ieri și a învățat să îl viseze pe Mâine. A început timid, pictând o dimineață împletită cu soare călduț. I-a desenat apoi fluturi roșii și nori parfumați. I-a înălțat un zmeu verde și a conturat un zâmbet fragil. 
Întâi și-a ascuns tablourile sub pânze grele și lacrimile sub măști. Și-a învelit inima în noapte și pensulele în ziare vechi. A tremurat când vreo mână s-a întins spre el, temându-se că vrea să-i fure vreo culoare, vreun zâmbet sau vreo clipă. 
O după-amiază leneșă de mai i-a pus în ochi sclipirile pierdute printre tablourile de demult. I-a împletit un buchet de frezii și boboci de trandafiri și i l-a pus la picioare ca pe o ofrandă adusă unui zeu atotputernic.
O lacrimă de fericire i-a udat obrazul și i-a picurat în buzunarul de la piept unde păstra pulberea sufletului ars pe altarul nopților pustii. Iar el a vibrat. 
În fața pânzei albe o mână fierbinte desenează oceane aurii și zări înalte. Culorile dansează viu într-o explozie infinită iar nopțile presărate cu stele sunt leagănul viselor noi. Cu pensula în mână se joacă nebunește pe colile albe. O zi și-o noapte... un tablou.

"Ziua de ieri s-a sfârșit noaptea trecută. Fiecare zi e un nou început. Învață să uiți și mergi mai departe!"


*Articol înscris la Blog Power, ediția 18 cu o temă propusă de Psi*


De Paște....

duminică, 15 aprilie 2012
... primește un zâmbet în dar.





În noapte...

joi, 12 aprilie 2012

În seara asta vreau să fugim de vise. Ia-mă de mână și citește-mi în ochi cuvintele. Aruncă-ți gândurile în camera goală și lasă-le să picteze pereții cu strigătul lor. Desculți să pășim printre stele, pe ritm de ocean amorțit ce-și îneacă valurile în castele de nisip.

Îngroapă-ți speranțele sub pleoapele mele și-acoperă-mi trupul cu raze de lună. Dă-mi zâmbetul tău să îl imprim pe obraz și îți voi da în schimb buzele mele. Tatuează-mi pe spate durerile tale iar eu îmi voi acoperi cicatricile cu palmele goale. Uită cuvintele ce ți le-am șoptit până acum și învață s-asculți bătăile inimii, cântecul vântului și dansul mării. Ele îți vor spune întotdeauna adevărul.
Pune-mi în palmă lacrimile tale iar eu le voi transforma în pulbere de stele din care vor renaște fluturi. Prinde-mi în păr iluzia fadă ce o credeai pierdută printre file de destin. Îți voi da în schimb petale proaspete de viață îmbrăcate în strălucirile unui nou răsărit. Acoperă-mă cu mantia nopții și lasă-mă să-ți fiu călăuză printre curcubee. Varsă în cupa-mi goală clipele furate Timpului iar eu îți voi crește aripi să zbori deasupra lui.
Iubește-mă ca pe un Demon și pentru tine, poate, voi deveni Înger. 



* Guest-post pe blogul lui Emil *


Petale - Monday Seven

luni, 9 aprilie 2012

Culoare
Destin

Iubire 
Parfum


Viata

Suras























Imagineaza-ti!


* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *




Invitație la viață (4)

duminică, 8 aprilie 2012

Amintirile, bucățele din noi dăruite celorlalți. Bucățele de timp smulse din clepsidre și aruncate în brațele Eternității. Bucățele de zâmbete desenate pe plaje însorite, dar înecate apoi în valuri.

Unele sunt parfum de dimineți aromate, altele sunt raze de lună aurii. Unele sunt flori uscate între pagini de cărți cu foi vechi, îngălbenite. Altele sunt păsări aruncate în văzduh ce au uitat drumul spre casă. Și-am vrea să le păstrăm toată viața!

Amintirile... cioburi înfipte în minți chinuite de nopțile reci. Spini ce zgârie tălpile goale ale unor visători ce s-au lăsat seduși de vorbe fără conținut. Gheare negre ce lasă urme adânci pe sufletele naive. Și-am vrea să le putem șterge.


un film despre amintiri ce dor atât de tare încât mintea însăși încearcă să le arunce în Uitare.


Surâs pe obrazul Eternității

miercuri, 4 aprilie 2012

În cartea Vieții aș scrie slove aurite ce-ar învăța speranțele să nu se piardă în tumultul dezamăgirilor de ieri și de azi. Aș desena pe fiecare pagină vise, cu pensula înmuiată în iluzii și le-aș da în dar Nopții. Aș ascunde printre file petale albastre de iubiri naive și le-aș trimite Ploii să le picure din cer. Cuvintele mi-ar fi mângâieri iar literele bătăi de aripi ce alene te-ar purta spre nori.

În clepsidra Timpului aș construi castele din nisipul colorat și în ele aș ascunde clipele. Minutele ar deveni eterne iar eu m-aș putea pierde iar în privirea ta ca într-un labirint construit din praf de stele. Aș fura limbile ceasului și în locul lor aș lăsa doi ghiocei pentru ca tu să nu uiți niciodată bucuria începutului. Pendulele le-aș ascunde în spatele pereților reci... Poate atunci am avea timp să învățăm din nou să zâmbim.

În cavoul Morții aș închide durerea și-aș lăsa-o să-și plângă tristețile. I-aș aduce flori udate cu lacrimi iar ea mi-ar da în schimb sufletele chinuite pe care le-a înfierat cu cicatrici și sânge. Le-aș strânge pe toate și din ruinele lor aș construi gradini în care fluturii poposesc pe aripi moi, de îngeri.

Pe obrazul Eternității aș tatua surâsul tău.  




*Articol înscris la Blog Power, ediția 16 cu o temă propusă de Psi*



Obsesia

luni, 2 aprilie 2012

Am obsesia dimineților târzii ce-mi tatuează pe gene raze de soare și mă trezesc cu un sărut cald pe obraz. Parfum de vară leneșă îmi trezește din somn gândul obosit de-atâta alergat printre vise iar aburii cafelei cu lapte îmi picură în vene otrava energiei pure.

Am obsesia nopților lungi, albe, în care glasul Lumii tace și doar muzica oceanului obosit sparge liniștea. Briza rece îmi mângâie părul și-mi prinde în el cununa de stele ce sclipesc timid printre norii rătăciți. Atunci ielele dansează goale sub lumina lunii, atunci demonii îmi joacă în privire.

Am obsesia slovelor ce ard hârtia albă pe care se aștern fremătând... atât de cuminți, atât de sălbatic. Sunt deghizate în îngeri, dar sfâșie suflete și vieți, se joacă cu destine în timp ce le privesc angelic. Prin cuvinte sufletul plânge și se prelinge prin fiecare por al cernelii ce plouă frenetic pe albul imaculat.
Am obsesia vieții trăite pe marginea prăpastiei, cu gust de extaz și otravă dulce. Cu echilibru incert și parfum de păcat amestecat cu roze. Cu durere în vene și zâmbet in privire. Cu aripi frânte și uneori fără rime. Cu aroma ultimului sărut furat într-o noapte când toată lumea doarme și cu speranța următorului răsărit, cast, albastru, strălucitor.


* Obsesiile lor sunt aici *

Lucruri simple - Monday Seven

duminică, 1 aprilie 2012
Abstract
Joc


Poveste
Halo








Regasire
Roze

Inceput







* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *



Invitație la viață (3)

Copiii... esența vieții, purtătorii învățăturilor noastre și a destinului de mâine. Picături de albastru căzute din cer pentru a desena, cu cretă colorată, zâmbete pe fața bătrânului Pământ. Îngeri ce încă mai plâng pentru greșelile părinților, purtându-și destinul prin lume ca pe o cicatrice acoperită de timp și de uitare.
S-au născut sub semnul unei rase ce de multe ori le hotărăște soarta... unii mutilați fizic ori psihic, alții moștenitori de idei preconcepute și religii false. Unii sclavi ai pământului ce-i hrănește, alții luptători ai unei cauze  pe care nu o înțeleg sau împărtășesc. Unii marionete, alții păpușari.


Un film despre oamenii ce, dincolo de interese personale, întind o mână copiilor ce primesc o armă în locul unei jucării, copiilor ce-și văd părinții uciși cu cruzime, copiilor ce nu mai sunt de fapt copii. 





Reading me...